17 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateUcraina a impus restricţii la exporturile de cereale spre România şi Republica Moldova

Ucraina a impus restricţii la exporturile de cereale spre România şi Republica Moldova

Ucraina a impus restricţii, temporare, privind exporturile de cereale pe calea ferată spre România şi Republica Moldova, din cauza numărului mare de vagoane aflate la puncte de trecere a frontierei, scrie Reuters, conform Agerpres.
După ce porturile sale de la Marea Neagră au fost blocate de Rusia, Ucraina a fost forţată să utilizeze calea ferată drept principala rută pentru exporturile de cereale, ceea ce a condus la aglomerarea vagoanelor de cale ferată la punctele de trecere a frontierei.

Anterior, autorităţile de la Kiev au suspendat exporturile de cereale pe calea ferată spre Polonia.

Potrivit APK-Infrom, restricţiile cu privire la exporturile de cereale pe calea ferată spre România au început în data de 4 mai, iar din data de 5 mai au fost introduse restricţii şi spre Republica Moldova precum şi spre porturile ucrainene de la Dunăre.

Joi, Ministerul ucrainean al Agriculturii a informat în mod oficial că exporturile de cereale în sezonul agricol 2021/2022, care a început în luna iulie 2021, au ajuns la 46 milioane de tone, cifră care include şi 132.000 de tone exportate de la începutul lunii mai.

Anterior, o serie de oficiali din sectorul agricol au estimat că în luna martie a acestui an Ucraina a exportat 300.000 de tone de cereale în timp ce analiştii de la APK-Inform susţin că în luna aprilie exporturile de cereale s-au ridicat la 923.000 de tone.

Comparativ, înainte de invazia rusească, Ucraina exporta pe mare până la şase milioane de tone de produse agricole pe lună.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS