10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateToto Cutugno şi-a anulat concertul de la Bucureşti

Toto Cutugno şi-a anulat concertul de la Bucureşti

Concertul Toto Cutugno programat pentru duminică la Sala Palatului din Bucureşti a fost anulat din cauza problemelor de sănătate ale artistului, informează Agerpres.

„Suntem nevoiţi să anunţăm cu regret anularea concertului susţinut de către Toto Cutugno, programat pentru data de 8 mai 2022 la Sala Palatului. Problemele de sănătate îl forţează pe Toto Cutugno, la cererea medicilor, să anuleze toate concertele ce urmau să fie susţinute în anul 2022.

Sănătatea artistului s-a degradat în ultima perioadă din cauza afecţiunilor cronice avute, în trecut fiind diagnosticat cu cancer metastatic la prostată. În luna aprilie 2022, artistul italian a suferit complicaţii şi a fost internat de urgenţă în stare critică într-un spital privat. Datorită eforturilor medicilor starea lui este stabilă, aceştia interzicându-i orice formă de efort. În prezent artistul se află sub strictă supraveghere medicală”, informează Eventim.ro pe pagina sa de Facebook.

Contravaloarea biletelor se va rambursa de către organizator în maxim 30 de zile de la solicitare.

SC Mall4art SRL pune la dispoziţie şi opţiunea de a preschimba biletele la concertul Toto Cutugno cu un voucher-bilet ce va putea fi folosit doar pentru spectacolul umanitar „Teatru pentru UCRAINA – Baletul Clasic din Ucraina”, susţinut de Ucrainian Classic Ballet cu reprezentaţia „Giselle”, în două acte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS