20.5 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFinlanda renunţă la construirea unei centrale nucleare în parteneriat cu Rusia

Finlanda renunţă la construirea unei centrale nucleare în parteneriat cu Rusia

Finlanda a reziliat contractul cu compania de stat rusească Rosatom pentru construirea centralei nucleare Hanhikivi-1, informează Hotnews.

Fennovoima, o companie energetică creată în comun de Moscova și Helsinki, a afirmat că decizia a fost luată din cauza întârzierilor semnificative din ultimii ani și a incapacității de a îndeplini contractul.

Aceasta adaugă într-un comunicat remis presei că operațiunea militară rusă din Ucraina nu a făcut decât să exacerbeze riscurile pentru pentru proiect.

Finlanda a încetat orice cooperare cu Rosatom

Fennovoima a anunțat de asemenea încetarea imediată a cooperării cu RAOS, o structură a Rosatom care reprezenta proiectul, precum și a lucrărilor de proiectare, licențiere și construcție a centralei nucleare Hanhikivi-1.

Fennovoima este deținută în proporție de 66% de companii finlandeze și 34% de companii ale statului rus.

Ministrul finlandez al Economiei, Mika Lintilä, declara la sfârșitul lunii martie că este imposibil să se elibereze o licență pentru construcția centralei Hanhikivi-1 cu participarea Rosatom, în contextul invadării Ucrainei de către Moscova.

Contractul pentru construirea centralei a fost semnat între Rusatom Energy International și Fennovoima în 2013, costul total al proiectului fiind de 7 miliarde de euro.

Anunțul făcut de Fennovoima vine de asemenea în contextul discuțiilor Finlandei de a intra în NATO, o decizie istorică pentru țara scandinavă cunoscută pentru politicile sale de neutralitate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS