20.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSentința definitivă în dosarul Colectiv, amânată pentru data de 3 mai

Sentința definitivă în dosarul Colectiv, amânată pentru data de 3 mai

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a amânat, vineri, pentru data de 3 mai sentinţa definitivă în dosarul ″Colectiv″⁣.

În dosar, fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu, în legătură cu tragedia în urma căreia au decedat 64 de persoane.

Procesul s-a terminat în luna decembrie, iar judecătorii au amânat de mai multe ori pronunţarea sentinţei, ultima oară fiind pe 3 martie.

Pentru amânare, CAB a dat vina şi pe avocaţi, care ar fi continuat să depună concluzii scrise după data stabilită de magistraţi.

“Având în vedere complexitatea deosebită a cauzei, precum şi împrejurarea că avocaţii părţilor au continuat să depună concluzii scrise după termenul stabilit de instanţă în luna decembrie, ultimul set de concluzii scrise fiind depus în data de 28.02.2022, având în continuare nevoie de timp pentru deliberare şi redactarea hotărârii şi fiind, în continuare, în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 391 Cpp, în temeiul art.391 Cpp, amână termenul de deliberare, redactare şi pronunţare a hotărârii la data de 15 aprilie 2022”, se arată într-un comunicat al CAB transmis în martie.

Motivul amânării

Avocaţii inculpaţilor au solicitat achitarea sau aplicarea unor pedepse mai blânde.
La ultimul termen al procesului, din 21 decembrie 2021, avocaţii inculpaţilor au solicitat achitarea sau aplicarea unor pedepse mai blânde, apreciind că procurorii ar fi greşit când au decis trimiterea în judecată a clienţilor lor, dar şi magistraţii Tribunalului Bucureşti, când au pronunţat pedepse cu executare.

De cealaltă parte, procurorii au cerut pedepse “orientate spre maximumul prevăzut de lege” şi cu executare pentru fostul primar al Sectorului 4 al Capitalei Cristian Popescu-Piedone, funcţionari din Primărie, patronii clubului, doi pompieri, doi pirotehnişti şi reprezentaţii unei firme de artificii, susţinând că ordinea socială a fost “alterată” de corupţie, iar oameni au ars. “Nu vorbim de doi, ci de un cimitir”, au transmis anchetatorii.

Iniţial, procesul ar fi trebuit să se încheie în luna iunie 2021, însă completul de judecată, format din magistraţii Adina Pretoria Dumitrache şi Andrei Viorel Iugan, a ridicat din oficiu o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru o parte dintre inculpaţii din dosarul ″Colectiv″⁣.

Propunerea a dus atunci la dezbateri aprinse între judecătoarea Adina Pretoria Dumitrache, pe de o parte, şi, pe de alta, procurorul DNA şi avocaţii victimelor, care au reclamat că se încearcă tergiversarea procesului şi aplicarea unor pedepse mai mici inculpaţilor.

Cei doi judecători ai completului nu au căzut de acord asupra schimbării încadrării juridice a faptelor, astfel încât s-a format un complet de divergenţă, prin includerea unui al treilea magistrat.

Ulterior, acest complet de divergenţă a decis să înlăture aplicarea consecinţelor deosebit de grave în cazul infracţiunii de abuz în serviciu de care sunt acuzaţi o parte dintre inculpaţii din dosarul ″Colectiv″⁣, printre care şi Cristian Popescu-Piedone.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS