13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCiucă, despre plagiat: Să lăsăm instituțiile să-și prezinte concluziile

Ciucă, despre plagiat: Să lăsăm instituțiile să-și prezinte concluziile

Noul preşedinte al PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că nu a plagiat în teza de doctorat, însă a subliniat că are „onoarea şi demnitatea” să ia o decizie privind demisia de la şefia partidului şi a Guvernului, după ce instituţiile abilitate vor prezenta concluziile pe acest subiect.

La finalul Congresului extraordinar de duminică de la Palatul Parlamentului, unde a fost ales preşedinte al PNL, Nicolae Ciucă a fost întrebat de jurnalişti dacă îşi va da demisia de la şefia partidului şi a Guvernului, în cazul în care va primi din partea Parchetului General o decizie că a plagiat în teza de doctorat.

„Mai întâi de toate, nu am plagiat. Mi-am terminat teza între anii 1998 – 2001. Am susţinut-o în anul 2003, pentru că în anul 2002 am fost în misiune în teatru de operaţii. În momentul de faţă, să lăsăm instituţiile să-şi prezinte concluziile asupra acestui subiect, după care voi lua o decizie. Sigur, am onoarea şi demnitatea să pot să iau o decizie în acest sens. (…) În acel moment, voi lua decizia exact cum v-am spus, în conformitate cu principiile mele de onoare şi demnitate”, a răspuns premierul.

Emilia Șercan acuză o acțiune de kompromat împotriva sa după ce a susținut că Ciucă de plagiat

Parchetul General a anunţat, pe 10 februarie, că a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări in rem, ca urmare a unei plângeri în care se reclamă faptul că premierul Nicolae Ciucă a plagiat în teza de doctorat.

Jurnalista Emilia Şercan de la PressOne a publicat, pe 18 ianuarie, un articol în care susţinea că premierul Nicolae Ciucă, general în rezervă, ar fi plagiat în teza de doctorat cu titlul „Dimensiunea angajării Armatei României în operaţiuni întrunite multinaţionale”, susţinută în anul 2003 la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”.

Emilia Şercan susţinea că mai multe pagini din lucrarea premierului au fost copiate fără ca textele preluate să fi fost atribuite în mod corect autorilor originali şi fără să fi fost marcate cu ghilimele, aşa cum cer normele academice.

În urma materialului publicat, jurnalista spune că este victima unei acțiuni de kompromat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS