19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProtest în Piața Victoriei a sindicațiștilor din Reșița și Slatina

Protest în Piața Victoriei a sindicațiștilor din Reșița și Slatina

Membrii sindicatelor din cadrul companiilor TMK Artrom din Reşiţa şi Slatina vor protesta, astăzi, între orele 11.00 şi 16.30 în Piaţa Victoriei la sediul Guvernului României.

La acţiune participă aproximativ 300 de persoane din cadrul celor două unităţi, având două revendicări majore:

  • deblocarea de către ANAF a conturilor companiei TMK Artrom pentru a-şi putea desfăşura activitatea;
  • micşorarea preţului la energie.

    Cu toate că în urma demersurilor susţinute ale sindicatelor s-a reuşit deblocarea conturilor pentru anumite plăţi precum salariile, activitatea companiei este în continuare în blocaj.

    „Vă aducem la cunoștință că alte firme care fac parte din TMK Steel Holding, cu puncte de activitate în Germania și Cehia, nu au fost afectate de sancțiunile impuse prin Regulamentul Comisiei Europene nr.269/2014. Având în vedere această situație, constatăm că Ministerul Afacerilor Externe nu și-a asumat un rol activ, în ceea ce privește reprezentarea intereselor naționale în fața organismelor europene, privind aplicarea în mod unitar al Aquis-ului Uniunii Europene.
    Ridicăm aceasta problemă deoarece în perioada 10-24.03.2022 nu au existat documente emise de către instituțiile abilitate ale statului român care să blocheze activitatea financiară a TMK-ARTROM S.A. Băncile la care unitatea își are deschise conturile au luat măsuri de blocare, peste prerogativele legale pe care le aveau, fără ca legalitatea măsurii să fie verificată de organele abilitate”  se arată în scrisoarea către Guvern. 

    Astfel, societatea are contracte cu peste 600 de beneficiari din UE, SUA și Canada, fiind una dintre firmele competitive pe piaţă şi care contribuie la bugetul de stat, societatea nu a vândut marfă produsă în România către firmele înrudite, nu a plătit dividende în Rusia, ba chiar a investit în jur de 250 de milioane de euro în cele două fabrici din România, două treimi din finanțare venind din Rusia.













ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS