16.7 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTraian Băsescu s-a externat

Traian Băsescu s-a externat

Maria Băsescu a anunțat miercuri că fostul președinte Traian Băsescu s-a externat din spital.

„S-a externat astăzi”, a spus Maria Băsescul la România TV. Întrebată dacă fostul președinte se va întoarce în țară, Maria Băsescu a spus că „depinde de starea lui de sănătate”.
Maria Băsescu a făcut declarații printre muncitorii care au venit să o ajute să plece din casa de la stat.

Soția fostului președinte spune că este foarte supărată pe situație pentru că s-a mutat de prea multe ori din locuințele în care a stat.

În cursul zilei de astăzi urmează să vină acolo și cele două fete, Ioana și Elena, pentru a o ajuta cu mutarea.

”Am vorbit acum 10 minute, s-a externat. Și acum încep împachetările. M-am mutat de foarte multe ori, să știți! Casa asta cred ca e a noua casă în care m-am mutat. M-am mutat de foarte multe ori. Așa că încă o mutare în plus…”, a declarat Maria Băsescu în această dimineață.

Săptămâna trecută, pe surse au apărut informaţii potrivit cărora fostul preşedinte s-a simţit rău, în urma deciziei instanţei supreme, privind colaborarea sa cu Securitatea şi că ar fi ajuns la spital, în Paris. Ulterior, s-a spus că acesta a mers la un control şi în Capitală, pentru analize, şi că în prezent s-ar afla internat la Bruxelles.

Un apropiat al său, Cristian Hriţuc, a scris, vineri, pe Facebook, că Traian Băsescu era în acea dimineaţă la Bruxelles şi că nu e în spital, infirmând zvonurile privind starea de sănătate a fostului preşedinte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS