21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBărbatul care şi-a aruncat iubita de la etajul III după ce a bătut-o, trimis în judecată

Bărbatul care şi-a aruncat iubita de la etajul III după ce a bătut-o, trimis în judecată

Bărbatul care şi-a aruncat iubita pe geam, de la etajul al treilea al unui bloc din Călan, la începutul lunii februarie, a fost trimis în judecată de procurorii hunedoreni, informează News.ro.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a anunţat, vineri, printr-un comunicat de presă, că a fost finalizată urmărirea penală şi a dispus trimiterea în judecată a unui bărbat pentru comiterea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor asupra unui membru de familie. 

“La data de 05.02.2022, în jurul orelor 17.45, pe fondul unui conflict spontan, în timp ce se aflau în locuinţa comună situată în oraşul Călan, inculpatul M.F.M. a lovit-o cu pumnii în mai multe zone ale corpului şi capului pe persoana vătămată P.C.G. (concubina sa), până a observat că aceasta era plină de sânge şi nu mai mişca, după care a ridicat-o de jos şi a transportat-o afară din locuinţă, până la capătul holului de la etajul trei, în balcon, aruncând-o pe persoana vătămată peste balustradă, de la o înălţime de circa 9,6 metri faţă de sol, în urma agresiunilor şi căderii de la înălţime, persoanei vătămate fiindu-i provocate leziuni care necesită pentru vindecare 110-120 de zile de îngrijiri medicale”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Dosarul a fost trimis Tribunalului Hunedoara pentru soluţionare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS