14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateItalia iese din starea de urgență la sfârșitul lunii

Italia iese din starea de urgență la sfârșitul lunii

Italia iese din starea de urgență la sfârșitul lunii martie, dar masca rămâne obligatorie în spațiile închise, inclusiv în școli, până pe 30 aprilie. Obligativitatea de vaccinare se menține până la sfârșitul anului doar pentru personalul medical, anunță Mediafax.

Consiliul de Miniștri din Italia a aprobat, joi, în unanimitate, „foaia de parcurs” pentru relaxarea restricțiilor începând cu luna aprilie, după încetarea stării de urgență.

„Vreau să le mulțumesc tuturor italienilor pentru altruism, pentru răbdarea de care au dat dovadă în ultimii ani: suntem adesea percepuți cu un simț civic scăzut, însă am fost foarte buni în această pandemie, ar trebui să fim mândri”, a spus premierul Mario Draghi.

Vaccinurile au evitat aproape 80.000 de decese în plus în Italia doar în 2021, a adăugat premierul Draghi.

Se elimină obligativitatea certificatului verde

Se menține obligativitatea certificatului verde sau a super-certificatului verde în anumite locații până pe 30 aprilie.

Însă, din 1 aprilie, birourile publice, magazinele, băncile, oficiile poștale, tutungeriile sau mijloacele de transport în comun nu vor mai cere certificatul verde.

De asemenea, din aprilie, va expira obligativitatea deținerii super certificatului verde la locul de muncă pentru persoanele de peste 50 de ani. Cei care au depășit această vârstă ar trebui să aibă doar un certificat simplu la locul de muncă.

Capacitatea stadioanelor va reveni la 100% de la 1 aprilie, iar pentru a avea acces va fi necesar certificatul verde simplu.

Obligativitatea de vaccinare va rămâne în vigoare până la sfârșitul anului pentru personalul medical.

De asemenea, se menține obligativitatea măștilor în toate spațiile închise, inclusiv în școli, până la 30 aprilie.

Totodată, se elimină carantina pentru persoanele care au fost în contact cu cei infectați. În izolare trebuie să stea, astfel, doar cei infectați. De asemenea, predarea online rămâne în vigoare în școli doar pentru elevii bolnavi de COVID.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS