12.8 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateKlaus Iohannis participă la reuniunea informală a Consiliului European de la Versailles

Klaus Iohannis participă la reuniunea informală a Consiliului European de la Versailles

Potrivit agendei, şeful statului va participa astăzi la reuniunea informală a Consiliului European, începând cu ora 18.00.

Şefii de stat şi de guverne ai statelor membre ale Uniunii Europene se reunesc, în cadrul Consiliului European, la Versailles, într-o reuniune informală, în zilele de 10-11 martie 2022, având ca subiect principal de dezbatere răspunsul UE la invadarea Ucrainei de către Rusia, informează https://www.consilium.europa.eu/.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, spune, în scrisoarea de invitaţie privind reuniunea că, în prima zi a Consiliului, va avea loc un schimb de opinii cu preşedinta Parlamentului European şi se vor discuta situaţia din Ucraina, apărarea şi energia. În a doua zi a reuniunii, la 11 martie, va fi luat în discuţie noul model de creştere şi investiţii al Uniunii în prezenţa preşedintelui Băncii Centrale Europene şi a preşedintelui Eurogrupului, mai adaugă Charles Michel.

Discuţia se va axa pe consolidarea capacităţilor europene de apărare

Cu privire la Ucraina, Charles Michel a punctat că discuţia se va axa pe consolidarea capacităţilor europene de apărare, pe reducerea dependenţei energetice, în special de gazul, petrolul şi cărbunele ruseşti şi pe construirea unei baze economice mai robuste, conform Agerpres.

Uniunea Europeană a luat măsuri care au vizat sancţionarea Rusiei

Încă din primele zile ale invaziei Rusiei în Ucraina, Uniunea Europeană a luat măsuri care au vizat sancţionarea Rusiei, protecţia refugiaţilor sau ajutoare financiare pentru Ucraina.

Astfel, la 25 februarie 2022, UE a decis să îngheţe activele preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, şi ale ministrului afacerilor externe, Serghei Lavrov. În plus, a impus măsuri restrictive membrilor Consiliului Naţional de Securitate al Federaţiei Ruse şi celorlalţi membri ai Dumei de Stat ruse care au sprijinit recunoaşterea de către Rusia a celor două „republici” autoproclamate, Doneţk şi Luhansk, conform https://www.consilium.europa.eu/.

La 28 februarie, Uniunea Europeană şi-a închis spaţiul aerian pentru orice aeronavă operată de transportatori aerieni ruşi şi a interzis toate tranzacţiile cu Banca Centrală a Rusiei. La aceeaşi dată, UE a adoptat măsuri de asistenţă în cadrul Instrumentului european pentru pace în valoare totală de 500 de milioane euro.

La 2 martie, Uniunea a decis să suspende activităţile de difuzare în UE ale canalelor mass-media deţinute de statul rus, Sputnik şi Russia Today, să excludă şapte bănci ruse din sistemul SWIFT şi să impună sancţiuni împotriva Belarusului ca răspuns la implicarea sa în invazia militară a Rusiei.

Introducerea sistemului de protecţie temporară a fost decisă de Uniune la 4 martie 2022, acesta fiind un mecanism de urgenţă care poate fi aplicat în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate şi care urmăreşte să ofere acestora drept de şedere, acces la piaţa forţei de muncă şi la locuinţe, asistenţă medicală, acces la educaţie pentru copii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS