14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNicolae Ciucă: Măsurile pentru combaterea preţurilor la energie şi gaz se vor aplica un an

Nicolae Ciucă: Măsurile pentru combaterea preţurilor la energie şi gaz se vor aplica un an

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, că s-a decis aplicarea unor măsuri pentru combaterea preţurilor la energie şi gaz pe durata unui an de zile, scrie News.ro.

”Ne-am asigurat că România are suficiente stocuri de gaze din depozite pentru gestionarea perioadei sezonului rece. Monitorizăm şi evaluăm permanent intrările şi ieşirile de gaze naturale pe toate grupele din ţară pentru a putea lua, în funcţie de evoluţia situaţiei, măsurile necesare pentru a asigura continuitatea în aprovizionarea cu gaze naturale”, a declarat, joi, premierul Nicolae CIucă, într-o conferinţă de presă.  

Acesta a precizat că s-au luat decizii în cadrul reuniunii Comitetului interministerial pentru energie.  

”Am decis noile măsuri pentru protejarea populaţiei şi economiei de efectele creşterii preţurilor la energie şi la gaze naturale. Aceste măsuri vor fi aplicate timp de un an de zile, vor asigura ta predictibilitatea şi stabilitatea de care cetăţenii şi mediul de afaceri au nevoie”, a mai afirmat premierul.  

La electricitate, pentru clienţii casnici s-a stabilit introducerea unei tarif social de 0,68 lei pe kilowatt cu TVA inclus pentru gospodăriile cu consum lunar de până la 100 de kW. 

”Sunt peste 4 milioane de gospodării care se încadrează la acest tip de consum. Alte 4 milioane de gospodării care au un consum lunar de energie electrică între 100 şi 300 de kW vor beneficia de tariful de 0,8 lei pe kilowatt cu TVA inclus”, a mai airmat premierul.  

Impactul acestui pachet de sprijin este estimat la 3,62 miliarde de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS