11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUSR strânge semnături pentru demiterea primarului Iaşiului, Mihai Chirica

USR strânge semnături pentru demiterea primarului Iaşiului, Mihai Chirica

USR va demara strângerea de semnături pentru demiterea primarului Iaşului, prin referendum, a anunţat purtătorul de cuvânt al partidului, deputatul Ionuţ Moşteanu, într-o conferinţă de presă, el arătând că preşedintele interimar al partidului, Cătălin Drulă se va afla, joi, la Iaşi, pentru acest eveniment de strângere de semnături, informează News.ro.

”Mihai Chirica este cu un picior în puşcărie, are şapte dosare penale, a fost în imposibilitatea de a-şi exercita mandatul acum câteva zile, la începutul lunii februarie. Mihai Chirică nu mai poate continua la Primăria acestui oraş, un oraş important din România”, a spus Moşteanu. 

Deputatul USR a anunţat că preşedintele interimar al USR, Cătălin Drulă va fi prezent, joi, alături de colegii din Iaşi, pentru a demara această strângere de semnături pentru demiterea primarului din Iaşi. 

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, este implicat în mai multe dosare, cele mai multe având legătură cu afaceri imobiliare. El a fost pus sub control judiciar în această lună de către procurorii DNA, însă măsura i-a fost riduicată de către instanţă, astfel că edilul şi-a putut relua activitatea în primărie.

La rândul său, DNA a dispus vineri urmărirea penală faţă de preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, şi faţă de alte două persoane din cadrul CJ Iaşi, într-un dosar care vizează detaşarea unui consilier de la Consiliul Judeţean pe o funcţie de conducere la Şcoala Populară de Artă.

Alexe este vizat de DNA şi într-un dosar în care sunt cercetate fapte de pe vremea când acesta era ministru al Mediului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS