17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePeste 11.000 de persoane s-au vaccinat în ultimele 24 de ore

Peste 11.000 de persoane s-au vaccinat în ultimele 24 de ore

Un număr de 11.365 de doze de vaccin Pfizer, Moderna şi Johnson & Johnson au fost administrate în ultimele 24 de ore, dintre care 2.144 reprezintă prima doză, 2.888 – doza a doua şi 6.333 – doza a treia, a informat, vineri, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), citat de Agerpres.

Din numărul total de doze administrate, 151 au fost Pfizer Pediatric, pentru copii între 5 şi 11 ani.

Potrivit CNCAV, de la începutul campaniei de vaccinare, în 27 decembrie 2020, au fost administrate 16.590.543 de doze de vaccin pentru 8.095.316 persoane, 8.022.732 primind schema completă şi 2.471.987 fiind imunizate cu doza a treia.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate patru reacţii adverse, una de tip local şi trei de tip general.

În total, de la debutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 19.948 de reacţii adverse la vaccinurile anti-COVID, 2.188 de tip local şi 17.760 de tip general. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS