10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOperațiunea de salvare a copilului căzut într-un puț în Maroc continuă

Operațiunea de salvare a copilului căzut într-un puț în Maroc continuă

Operațiunea de salvare a băiețelului de cinci ani, blocat într-un puț adânc de 32 de metri, continuă în Maroc, unde zeci de oameni fac eforturi disperate pentru a-l scoate în viață la suprafață, informează Observatornews.

Echipajele de salvare au făcut o groapă paralelă cu fântâna în care se află băiețelul, dar ultimii doi metri ai tunelului orizontal sunt cei mai periculoși, din cauza riscului producerii de alunecări de teren. Iar salvatorii au fost nevoiți de câteva ori să oprească temporar lucrările, pentru a reuși să înainteze în siguranță pe sub pământ.

O groapă masivă a fost săpată în dealul de lângă fântână, lăsând o gaură căscată în pământul roșcat. Sâmbătă dimineață, muncitorii au început să sape orizontal spre fântână și să instaleze tuburi de beton pentru a preveni alunecările de teren și pentru a-l scoate pe băiat în siguranță, scrie mapexpress.ma.

„Aproape am ajuns”, a spus unul dintre liderii operațiunii, Abdesalam Makoudi, adăugând „oboseala începe să pună stăpânire pe noi, dar întreaga echipă de salvare rezistă”.

Inclusiv sâmbătă, experții au coborât conducte cu apă și oxigen în fântâna în care se află băiețelul, precum și o cameră video pentru a-l monitoriza, însă nu au mai oferit informații despre starea copilului. 

Vineri, imaginile din interiorul fântânii l-au arătat pe băiatul de cinci ani ghemuit, conștient și cu răni la cap.

Mii de marocani au apelat la rețelele de socializare pentru a-și exprima simpatia față de băiat și familia lui. Hashtag-ul #SaveRayan a fost popular de ore în șir în Maroc, iar postările de pe Twitter au atras atenția globală asupra eforturilor de salvare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS