15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDouă femei, reţinute pentru că făceau operații estetice fără a avea pregătire medicală

Două femei, reţinute pentru că făceau operații estetice fără a avea pregătire medicală

Două femei, mamă și fiică, sunt bănuite că au efectuat activități de estetică medicală fără a deține atestate de studii și fără a declara veniturile obținute, informează Antena3.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ilfov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, au efectuat, la data de 25 ianuarie 2022, patru percheziții la adresele a două persoane, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități. Autoritățile s-au sesizat din oficiu, nu au fost primite plângeri. 

Perchezițiile au fost desfășurate în Ilfov și Bucureşti.

În fapt, în perioada iulie 2018 – ianuarie 2022, două femei, mamă și fiică, în vârstă de 43, respectiv 24 de ani, ar fi efectuat anumite activități de estetică medicală, prin folosirea unor substanțe specifice, fără a deține atestate de studii, care să le confere o astfel de competență și fără a declara organelor fiscale veniturile obținute în urma activităților prestate.

La percheziții, polițiștii de la Economic au descoperit și indisponibilizat cinci aparate electronice, care ar fi fost folosite de persoanele respective, în activitățile de estetică medicală.

La sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov, au fost conduse două persoane, pentru cercetări.

În urma probatoriului administrat, polițiștii de la Economic au dispus măsura reținerii față de femeia de 43 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor investigate, urmând ca aceasta să fie prezentată procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS