19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePatru români au lovit o femeie cu dizabilități, ca să-i fure geanta, în Spania

Patru români au lovit o femeie cu dizabilități, ca să-i fure geanta, în Spania

O femeie cu dizabilități din Spania a ajuns la spital cu mâna ruptă și multiple vânătăi, după ce patru tineri români au bătut-o ca să-i fure geanta. Tinerii români au fost arestați de Poliția din Sevilla.

Cei patru români luați de Poliție, cu vârste cuprinse între 19 și 24 de ani, au mai multe ordonanțe legale în vigoare și au fost arestați de 43 de ori până acum. Acum se cercetează dacă în ultimele zile au comis mai multe jafuri. 

Suspecţii au abordat o femeie pe strada Ada, în zona industrială San Pablo. I-au furat geanta cu atâta violență încât i-au rupt brațul, potrivit surselor din poliția municipală și locală. În interiorul genții, femeia avea un telefon mobil de ultimă generație. Apoi, cei patru români au fugit cu un Jaguar.

La scurt timp, polițiștii locali au depistat acest autoturism ocupat de patru persoane care, observând prezența polițiștilor, au fugit cu viteză maximă. Astfel a început o urmărire ca în filme care a trecut prin sensul giratoriu San Lázaro în direcția cartierului San Jerónimo. Mai multe mașini de patrulare s-au alăturat operațiunii. În timpul evadării, Jaguarul a trecut pe roșu la mai multe semafoare, punând astfel în pericol integritatea cetățenilor și participanților la trafic. Când au ajuns pe străzile din San Jerónimo, au abandonat vehiculul și au încercat să-și continue drumul pe jos, dar au fost interceptați și reținuți de Poliția Locală.

„Cei patru tineri români au oferit o puternică rezistenţă”, a precizat Poliția.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS