21.7 C
Craiova
joi, 19 mai, 2022
Știri de ultima orăActualitatePrimul transplant cardiac din 2022, efectuat la Spitalul Floreasca

Primul transplant cardiac din 2022, efectuat la Spitalul Floreasca

Primul transplant cardiac din acest an a fost făcut vineri, 14 ianuarie, de echipa coordonată de medicii Horațiu Moldovan și Horațiu Suciu, la Spitalul Floreasca. Pacientul care a primit transplantul are 32 de ani și se afla de mai mult timp pe lista receptorilor. Cordul a fost prelevat în cursul dimineții la Spitalul de Urgență Militar Central, donatorul fiind o tânără de 20 de ani aflată în moarte cerebrală în urma unei hemoragii cerebrale.

Transplantul de cord a fost realizat de echipa coordonată de prof. dr. Horațiu Moldovan, de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, Clinica de Chirurgie Cardiovasculară a Spitalului Clinic de Urgență București (Floreasca), împreună cu prof. dr. Horațiu Suciu de la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș. Acesta este, de altfel, și primul transplant cardiac realizat de tânăra echipă a Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară de la Spitalului Clinic de Urgență București –Floreasca.

„Ne bucurăm să contribuim la reluarea activității de transplant în Clinica de Chirurgie Cardiovasculară a Spitalului Clinic de Urgență București, felicitări pentru tânăra echipă care duce mai departe tradiția transplantului cardiac în această clinică; sper ca un număr tot mai mare de pacienți care sunt pe listele de potențiali receptori să beneficieze de transplant în cel mai scurt timp.”, a declarat prof. univ. dr. Horațiu Suciu, după încheierea intervenției.

Pacientul care a primit transplantul are 32 de ani și se afla de mai mult timp pe lista receptorilor.

Cordul a fost prelevat în cursul dimineții la Spitalul de Urgență Militar Central, donatorul fiind o tânără de 20 de ani aflată în moarte cerebrală în urma unei hemoragii cerebrale.

Prof. univ. dr. Horațiu Moldovan a declarat, la rândul său:

„Intervenția a durat aproape 5 ore și a reunit eforturile echipelor specializate din București și Târgu Mureș; mulțumesc pentru suport profesorului Horațiu Suciu și echipei sale, ale căror rezultate în domeniul transplantului cardiac în România ne-au inspirat și motivat în munca noastră la Spitalul Clinic de Urgență București. Dorim ca programul de transplant cardiac în România să continue într-un ritm și mai dinamic, iar resursele alocate să fie îndreptate spre creșterea numărului de intervenții, precum și pentru formarea tinerilor medici în acest domeniu de înaltă specialitate.”

Prof. univ. dr. habil. Horațiu Moldovan a preluat conducerea Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară de la Spitalul Floreasca în luna martie a anului trecut. În cele 9 luni de activitate, tânăra echipă de specialiști a efectuat 182 operații de chirurgie cardiacă, dintre care 135 pe cord deschis, cu circulație extracorporală, la care se adaugă intervențiile de urgență din gardă – preponderent în aria chirurgiei vasculare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Persoană rănită în urma unui atac armat la o...

O persoană a fost rănită prin împuşcare, joi, într-o...

ȘTIRI GdS