11.2 C
Craiova
vineri, 20 mai, 2022
Știri de ultima orăActualitateNou record de infectări la nivel global. Aproape 3,4 milioane de cazuri de Covid într-o zi

Nou record de infectări la nivel global. Aproape 3,4 milioane de cazuri de Covid într-o zi

Autorităţile sanitare din întreaga lume au confirmat aproape 3,4 milioane de cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, un nou record zilnic într-un moment în care varianta Omicron este deja dominantă, potrivit datelor provizorii de joi ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Într-o singură zi s-a înregistrat acelaşi număr de contagieri ca în primele patru luni ale pandemiei, iar cele cumulate în decurs de doi ani se ridică la 312 milioane de cazuri – o „cifră conservatoare”, potrivit OMS, care notează că ar putea fi mai mare, având în vedere că multe cazuri nu sunt raportate autorităţilor sanitare, conform Digi24.

Curba exponenţială a contagierilor nu afectează numărul deceselor

Curba exponenţială a contagierilor nu afectează în schimb numărul deceselor, care s-a menţinut stabil în jurul a 7.000 de decese pe zi (7.700 în ultimele 24 de ore).

OMS insistă că, în pofida predominanţei cazurilor mai puţin grave în actualul val al pandemiei, nu trebuie subestimat impactul variantei Omicron, având în vedere că multe sisteme sanitare se află deja sub presiune ca urmare a creşterii infectărilor.

OMS avertizează totodată că nu va fi ultima „variantă de îngrijorare” a coronavirusului

Organizaţia avertizează totodată că nu va fi ultima „variantă de îngrijorare” a coronavirusului care va fi detectată, fără să poate însă prognoza dacă viitoarea tulpină va provoca o boală mai mult sau mai puţin gravă.

Varianta Omicron, prima detectată în Africa de Sud la începutul lunii noiembrie în 2021, este deja prezentă în 58,5 % din analizele efectuate de reţeaua globală de laboratoare GISAID, indicând că este deja dominantă şi că a depăşit varianta Delta care era predominantă în lume.

Valul de contagieri asociate Omicron este prezent în toate regiunile studiate de OMS

Valul de contagieri asociate Omicron, care a început în Africa şi care în decembrie a devenit evidentă în Europa sau pe continentul Americii, este prezent în toate regiunile studiate de OMS, cu creşteri aproape verticale a curbei contagierilor pe toate continentele (în sudul Asiei cazurile s-au înmulţit cu cinci săptămâna trecută).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Gorj: Mii de cereri pentru recalcularea pensiilor și pensionarea

Sunt mii de cereri depuse pentru pensionarea sau recalcularea...

ȘTIRI GdS