12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBărbat reţinut de DNA pentru trafic de influenţă

Bărbat reţinut de DNA pentru trafic de influenţă

Un bărbat a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie după ce ar fi cerut de la administratorul unei firme peste 21.000 de euro pentru a interveni pe lângă conducerea Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, astfel încât plăţile ce trebuiau încasate de societate să fie făcute înainte de scadenţă şi fără întârzieri, informează Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de miercuri, a unei persoane fără calitate specială, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în cursul lunii decembrie 2021, bărbatul ar fi pretins de la administratorul unei societăţi comerciale un comision cuprins între 7 şi 15% (aproximativ 107.047 lei – echivalentul a 21.625 de euro) din suma pe care societatea o avea de încasat de la Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti SA, pentru a-şi exercita influenţa pe care a lăsat să se înţeleagă că o are asupra conducerii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti SA, astfel încât plăţile să fie făcute înainte de scadenţă şi fără întârzieri.

„Miercuri, inculpatul a primit o parte din suma pretinsă, respectiv 9.000 de euro, împrejurare în care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, precizează anchetatorii.

În cursul zilei de joi, bărbatul este prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS