17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCalea ferată Craiova-Bucureşti nu a mai fost raparată capital din 1986

Calea ferată Craiova-Bucureşti nu a mai fost raparată capital din 1986

Infrastuctura feroviară este într-o stare destul de proastă în zona Olteniei. Una dintre cele mai importante zone de cale ferată, Caiova-Bucureşti, nu a mai avut parte de reparaţii capitale din 1986. CFR spune că s-au semnat două contracte pentru modernizare pe această rută. Însă, sunt abia la faza de studiu de fezabilitate şi proiectare tehnică, fază care va dura 23 de luni.

Modernizarea căii ferate din zona Olteniei merge cu încetinitorul şi abia au fost semnate câteva contracte de modernizare. Însă, multe dintre ele se află abia în stadiul în care se vor face studiul de fezabilitate şi proiectarea tehnică. Aşadar, va ma dura câţiva ani buni până vor fi finalizate, asta dacă lucrările se vor desfăşura fără întârzieri. Premierul Nicolae Ciucă, aflat în luna decembrie la Craiova, a ţinut să sublinieze cât de importantă ar fi modernizarea infrastructurii feroviare din zona noastră, care se află într-o stare destul de degradă şi care împiedică dezvoltarea economică. Nicolae Ciucă a declarat că există câteva proiecte legate de infrastructura feroviară din zona nostră, dar nu a menţionat ceva concret.
Gazeta de Sud a solicitat CFR Călători informaţii cu privire la proiectele care urmează se se implementeze pentru modernizarea căilor ferate din Oltenia.

Proiect de modernizare București Nord – Craiova, în faza de studiu de fezabilitate

Reprezentanţii CFR spun că există două proiecte de modernizare a liniei de cale ferată pe ruta Bucureşti Nord – Craiova. Însă, vestea proastă este că pentru acestea au fost semnate, abia în luna decembrie 2021, contractele pentru studiul de fezabilitate. „Pentru linia de cale ferată București – Roșiori Nord – Craiova, în luna decembrie a acestui an au fost semnate două contracte sectoriale de servicii în cadrul proiectelor „Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic pentru modernizarea liniei de cale ferată București Nord –Craiova, Subsecțiunea 1: București Nord – Roșiori Nord”, în valoare de 40.000.000 lei (fără TVA) și „Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic pentru modernizarea liniei de cale ferată București Nord – Craiova, Subsecțiunea 2: Roșiori Nord – Craiova” în valoare de 34.293.751,96 lei (fără TVA).

În cadrul acestor contracte urmează să fie emise ordine de începere a serviciilor. Durata de implementare a contractelor este de 23 de luni de la data ordinului de începere. Obiectivul acestor contracte este de elaborare a studiilor de fezabilitate, conform etapelor prevăzute în reglementările naționale, de pregătire a proiectului tehnic și de asigurare a asistenței tehnice din partea proiectantului pe perioada de execuţie a lucrărilor, precum și pentru participarea proiectantului la fazele incluse în programul de control al lucrărilor de execuţie, avizat de către Inspectoratul de Stat în Construcţii“, au menţionat reprezentanţii CFR.

Alte proiecte, tot la studiul de fezabilitate

Mai există şi alte proiecte legate de calea ferată din zona Olteniei, însă şi ele sunt în faza de început. Asta în timp ce multe trenuri circulă destul de greu, au restricţii de viteză în multe zone din cauza stării degradate a căii ferate. „Pentru județul Dolj a fost finalizat proiectul de „Revizuire a Studiului de Fezabilitate pentru reabilitarea liniei de cale ferată Craiova-Calafat componentă a Coridorului Orient/Est-Mediteranean”. Acesta are o valoare de 3.912.000 lei (fără TVA). Urmează a se identifica sursa de finanțare necesară implementării proiectului. Valoarea investiției, aprobată prin HG. 494/28 aprilie 2021, este de 3.024.654 mii lei. De asemenea, este în derulare contractul de elaborare a „Studiului de fezabilitate pentru reabilitarea liniei de cale ferată Craiova-Drobeta Turnu Severin-Caransebeș, parte a Coridorului Orient/Est – Mediteranean”, în valoare de 23.548.464 lei (fără TVA).

Aproape toate celelalte proiecte, în stadiu incipient

CFR a continuat să prezinte şirul proiectelor, însă toate se află la început. „Este în derulare un contract de elaborare a studiului de fezabilitate pentru proiectul “Lucrări de reparații/modernizări ale liniilor de cale ferată (Bucuresti-Brasov, Timisoara-Arad, Bucuresti-Buzau, Bucuresti-Craiova, Paşcani-Iaşi, Bucuresti-Pitesti), pentru asigurarea unei viteze sporite și creșterea calității serviciilor de transport feroviar – Quick Wins”, pentru eliminarea restricţiilor de viteză prin lucrări de mică anvergură, ce vizează elementele suprastructurii căii ferate (şina, traversele, aparatele de cale) sau orice alt element care conduce la creşterea vitezei de circulaţie pentru trenurile de călători, cu impact direct şi imediat asupra duratei de călătorie şi/sau asupra creşterii siguranţei şi confortului călătorilor.

Având în vedere stadiul unor studii de fezabilitate aflate în diferite etape de pregătire (lansare SF, derulare SF, achiziție lucrări de proiectare și execuție) în cadrul acestui proiect, pentru zona Olteniei s-a analizat oportunitatea efectuării lucrărilor de reparații pe liniile București – Craiova, Filiași – Târgu Jiu – Petroșani – Simeria și Pitești – Slatina – Craiova. Aceaste secțiuni sunt incluse în programul PNRR, la secțiunea lucrărilor feroviare tip Quick Wins. Valoarea contractului de servicii pentru elaborarea studiului de fezabilitate aflat în derulare până în iunie 2022, este de 3.900.000 lei fără TVA;

Doar câteva poduri şi podeţe refăcute la nivelul CF Craiova

Cum lucrările capitale la calea ferată merg foarte greu, la nivelul SRCF Craiova există doar câteva proiecte de reabilitare poduri și podeţe de cale ferată duse la bun sfârşit. „La nivelul Sucursalei Regionale de Căi Ferate Craiova sunt în derulare contracte pentru lucrări de reabilitare poduri și podeţe de cale ferată (etapa 1), împărţite în 3 loturi, aflate în următoarele stadii:

  • Lot 1: 2 poduri, 2 podeţe – stadiu fizic 99%. În octombrie 2021 a avut loc recepţia la terminare, pentru podetul situat la km 357+760. Este în curs de finalizare execuţia lucrărilor la ultimul obiectiv situat la km 99+523;
  • Lot 2: 1 pod – recepția la terminare a avut loc în decembrie 2020. Recepţia finală a avut loc în decembrie 2021;
  • Lot 3: 4 poduri, 5 podeţe – stadiu fizic 95,50%. În octombrie 2021 a avut loc receptia la terminare pentru obiectivul pod km 15+55. Sunt în pregatire recepții la terminare pentru două obiective. Este vorba despre podul situat la km 40+875, și podul situat la km 55+812“, au mai specificat reprezentanţii CFR.

Studii de fezabilitate peste studii de fezabilitate

Se pare că CFR nu se poate lăuda cu prea multe lucrări finalizate, ci doar cu multe proiecte aflate la început, despre care nimeni nu poate garanta când vor fi terminate. „Sucursala Regională CF Craiova, are în derulare, contracte pentru elaborarea studiilor de fezabilitate pentru lucrări de reabilitare poduri, podeţe, tuneluri (etapa a II-a), modernizarea unor treceri la nivel cu calea ferată, precum și a unor stații de cale ferată, astfel:

  • „Lucrări de reabilitare pentru poduri, podețe și tuneluri de cale ferată – etapa II – faza Studiu de fezabilitate” cu 58 de obiective în analiză pe raza SRCF Craiova. Contractul are o valoare de 5.700.000 fără TVA. Termenul estimat de finalizare este semestrul I 2022;
  • “Modernizarea trecerilor la nivel cu calea ferată – faza Studiu de fezabilitate”, pe raza SRCF Craiova. Contractul a fost semnat în octombrie 2021 şi are o valoare de 1.400.000 lei fără TVA. Termenul estimat de finalizare este decembrie 2022;
  • „Modernizarea/reabilitarea a 47 de stații de cale ferată din România – faza Studiu de fezabilitate”, pe raza SRCF Craiova fiind în analiză 6 stații. Este vorba despre Târgu Jiu, Alexandria, Caracal, Filiaşi, Roşiori Nord și Piatra Olt. Contractul de elaborare SF a fost semnat în 2019. Acesta are o valoare de 2.250.000 lei (fără TVA). Termenul estimat de finalizare este septembrie 2022“, au mai transmis reprezentanţii CFR.

Ultimele reparaţii capitale pe ruta Craiova-Bucureşti, între 1976 şi 1986

Calea ferată de pe tronsonul Bucureşti-Craiova a mai avut parte de reparaţii capitale în urmă cu peste 35 de ani. Aşadar, de multă vreme se fac doar cârpeli în zonele unde există cea mai mare necesitate. „Pe tronsonul București- Craiova, au fost executate lucrări de reparații capitale, în perioada 1976-1986. Ulterior s-au executat lucrări pe anumite porțiuni. Dintre acestea menționăm lucrările de reparație capitală stația Olteni, linia II directă km 72+191-74+198 şi linia III directă km 72+516-74+198, inclusiv zona aparatelor de cale (sursa de finanțare Buget de Stat), care au fost finalizate în acest an. S-au realizat lucrări de suprastructură, terasamente, scurgerea apelor, refacere peroane, înlocuire stâlpi iluminat, instalații de telecomunicații, CED, linie de contact etc, având drept scop aducerea liniei la parametrii proiectați, respectiv eliminarea restricțiilor de viteză“, au mai precizat reprezentanţii CFR.

Citeşte: 25 de dosare penale pentru violență împotriva animalelor, în Dolj

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS