5.9 C
Craiova
joi, 14 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinistrul Muncii a cerut Poştei Române ca pensiile să fie plătite la timp în ianuarie

Ministrul Muncii a cerut Poştei Române ca pensiile să fie plătite la timp în ianuarie

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat, marţi seară, că a discutat cu directorul adjunct al Poştei Române, astfel încât pensiile să fie plătite până în 15 ianuarie. ”Vom depune toate eforturile pentru ca seniorii României să nu fie nevoiţi să îşi aştepte drepturile nici măcar o zi în plus”, a transmis ministrul, citat De News.ro.

”Am discutat telefonic, în această seară, cu directorul general adjunct al Poştei Române, Ovidiu Călin, astfel încât să fie depuse toate eforturile pentru ca pensiile pe luna ianuarie a anului 2022 să fie plătite până în data de 15”, a transmis, marţi seară, ministrul Muncii.  

Marius Budăi a precizat că posibila întârziere din ianuarie este anuală, fiindcă nu se pot vira banii în luna decembrie 2021 pentru ianuarie 2022, aşa cum se întâmplă în celelalte luni ale anului.  

Întârzierea este generată de faptul că este vorba de bugetul pe alt an.  

”Vom depune toate eforturile pentru ca seniorii României să nu fie nevoiţi să îşi aştepte drepturile nici măcar o zi în plus”, a mai transmis ministrul Muncii.  

Compania Naţională Poşta Română a anunţat, marţi că, în luna ianuarie, distribuirea pensiilor se va decala cu două zile, din cauză că banii pentru drepturile sociale vor fi viraţi în conturile companiei începând cu 4 ianuarie.  

Astfel, pensiile vor fi livrate la domiciliu în perioada 6-17 ianuarie 2022 şi la ghişeele subunităţilor poştale până în 19 ianuarie 2022.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS