8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitate31.200 de doze de vaccin AstraZeneca au ajuns luni în România

31.200 de doze de vaccin AstraZeneca au ajuns luni în România

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat că o nouă tranşă de vaccin Vaxzevria, produs de AstraZeneca, a ajuns în ţară, iar cele peste 31.000 de doze urmează să fie distribuite în centrele regionale, informează News.ro.

„31.200 doze de vaccin Vaxzevria au ajuns astăzi, 13 decembrie a.c., la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.

Transportul a fost asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin au fost aduse în Bucureşti pe cale terestră.

Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional. Centrul Naţional de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea naţională care are competenţă în domeniul medicamentului de uz uman”, a transmis CNCAV. 

Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din Bucureşti, cât şi din ţară, dozele fiind distribuite astfel:

– Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 24.000 de doze;

– Centrul Regional de Depozitare Braşov: 1.200 de doze;

– Centrul Regional de Depozitare Cluj: 1.200 de doze;

– Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 1.200 de doze;

– Centrul Regional de Depozitare Craiova: 1.200 de doze;

– Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 1.200 de doze;

– Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 1.200 de doze. 

Până în prezent, ţara noastră a recepţionat 3.374.000 doze de vaccin produse de compania farmaceutică AstraZeneca, iar 852.030 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS