11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrejudiciu de 200.000 lei în dosarul privind sustragerea de alimente din creşe

Prejudiciu de 200.000 lei în dosarul privind sustragerea de alimente din creşe

Prejudiciul estimat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova în dosarul privind însuşirea de produse alimentare şi de igienizare folosite la creşele din Ploieşti este de circa 200.000 de lei iar activitatea infracţională a început în 2017, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP),

Potrivit sursei citate, în această speţă au fost efectuate 20 de percheziţii la sediile a şapte instituţii publice şi la domiciliile a 13 persoane angajate în cadrul acestora, bănuite de săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi de serviciu. În urma descinderilor, 26 de persoane au fost duse la audieri.

„Din cercetări a reieşit faptul că, începând cu anul 2017 şi până în prezent, 6 persoane având calitatea de administrator a unor instituţii publice şi o persoană având calitatea de director şi-ar fi însuşit produse alimentare destinate preparării hranei copiilor dar şi produse pentru igienizarea spaţiilor unde se desfăşurau activităţile antepreşcolare. De asemenea, în aceeaşi perioadă una din persoanele bănuite ar fi oferit diverse sume de bani în mod repetat cât şi bunuri materiale pentru a nu fi luate măsuri împotriva acestora şi totodată ar fi pretins sume de bani pentru înscrierea copiilor la creşă”, precizează comunicatul citat.

În urma percheziţiilor a fost ridicată o cantitate însemnată de bunuri, care ar fi provenit din activitatea infracţională, dar şi 28.105 euro şi 18.864 de lei, se arată în document.

Până la acest moment s-a estimat un prejudiciu de aproximativ 200.000 de lei.

În urma administrării probatoriului au fost reţinute pentru 24 de ore cinci femei cu vârste cuprinse între 33 şi 65 de ani.

Ulterior, conform portalului instanţelor de judecată, directoarea Centrului Creşe din municipiul Ploieşti, Angelica Fodor, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile. Decizia Tribunalului Prahova nu este definitivă, dar este executorie.

În cazul celorlalte patru femei, procurorii au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale şi pentru identificarea tuturor persoanelor implicate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare în formă continuată, luare de mită în formă continuată şi dare de mită în formă continuată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS