13.6 C
Craiova
duminică, 13 octombrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDrumarii amenință că nu vor mai deszăpezi, dacă nu li se măresc salariile

Drumarii amenință că nu vor mai deszăpezi, dacă nu li se măresc salariile

Șoselele vor rămâne înzăpezite în această iarnă dacă drumarii nu își vor primi măririle de salarii pe care le merită

Drumurile din România riscă să rămână înzăpezite în această iarnă dacă angajații Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere ( CNAIR ) nu își vor primi măririle de salarii pe care le așteaptă și le merită. Majorările trebuie să acopere cel puțin inflația! 

Sindicatul „Elie Radu”, care reprezintă interesele a 4.800 de salariați din totalul celor 7.000 ai C.N.A.I.R., transmite factorilor decidenți să nu uite de cei peste 3.000 de angajați care lucrează la deszăpeziri, în condiții de ger, și care rămân, uneori, chiar și câteva zile, izolați în frig și viscol în diverse zone din țară.

Salariul minim în CNAIR este de 2.453 lei, motiv pentru care de trei săptămâni, sindicatul a solicitat întâlnirea comisiei de negociere. Banii solicitați sunt prevăzuți în Bugetul de Venituri și Cheltuieli, dar se pare că cei din conducerea companiei se eschivează, de teamă de a nu-și pierde funcțiile. Atât președintele Consiliului de Administrație, Bogdan Pascu cât și directorul general al companiei, Cristian Ovidiu Cătălin Pistol, încalcă cu bună știință prevederile Contractului Colectiv de Muncă, neconvocând în termenul prevăzut de contract comisia de negociere.

Majorări salariale cel puțin în raport cu rata inflației

Drumarii sunt hotărâți să nu mai deszăpezească drumurile în această iarnă, în semn de protest, deoarece nu au primit nici un semn concret de la conducerea CNAIR la solicitările de majorări salariale cel puțin în raport cu rata inflației. Acest lucru ar putea duce la un blocaj al economiei naționale, ceea ce nu ne dorim, și așteptăm ca solicitările noastre să nu mai fie ignorate! 

„Majoritatea angajaților sunt foarte supărați că nu au primit aceste măriri, mai ales în acest context al creșterii prețurilor la energie electrică, gaze și combustibil. În raport cu creșterile de prețuri, în majoritatea cazurilor, putem spune că veniturile mai multor familii ale drumarilor s-au înjumătățit, iar ei riscă să nu mai poată face față cheltuielilor”, a declarat conducerea sindicatului. 

Măriri de salarii așa cum este prevăzut în buget

Reprezentanții sindicatului acuză conducerea CNAIR de lipsă de implicare în această problemă. Conducerea executivă a companiei așteaptă un mandat de negociere de la Consiliul de Administrație, care amână zilnic luarea unei decizii. 

”Oamenii care lucrează efectiv la deszăpezire sunt și cei cu salariile cele mai mici și e normal ca aceștia să fie cei mai nemulțumiți. Dintre angajații CNAIR , aproximativ 3.000, adică aproape jumătate din total, lucrează pe teren la deszăpezire și câștigă, în medie, până în 3.200 de lei brut. Aceștia muncesc din greu în fiecare iarnă chiar și câte 24-36 de ore fără întrerupere. Unii dintre ei ajung să doarmă efectiv pe utilaje, alții rămân izolați în viscol. Am avut angajați care au rămas izolați câteva zile în câmp, când încercau să deszăpezească drumurile”, semnalează conducerea sindicatului. 

Pentru a putea fi convinși să-și desfășoare activitatea în mod normal și, astfel, să se poată circula în bune condiții și în această iarnă în România, angajații Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere solicită măriri de salarii așa cum este prevăzut în buget. 

”Fără aceste majorări salariale, oamenii sunt hotărâți să nu mai deszăpezească, iar noi nu mai garantăm că îi putem convinge să iasă la lucru”, a explicat conducerea sindicatului Elie Radu.

În fiecare iarnă, angajații CNAIR deszăpezesc 17 000 km de drumuri naționale și 873 km de autostrăzi din întreaga țară.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS