17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCel mai mare focar de Omicron din Europa ar putea fi în Norvegia

Cel mai mare focar de Omicron din Europa ar putea fi în Norvegia

Norvegia a anunțat noi restricții contra răspândirii Covid-19 în Oslo și în regiunea din jur, după izbucnirea unui focar de infecții ce a pornit de la o petrecere de Crăciun, transmite Euronews.

Un caz de infecție cu Omicron a fost confirmat la evenimentul organizat de o companie norvegiană.

Mai mult de jumătate din aproape 120 de persoane prezente la o petrecere de Crăciun din Oslo, testate pozitiv

Mai mult de jumătate din aproape 120 de persoane prezente la o petrecere de Crăciun din Oslo, Norvegia, au fost testate pozitiv pentru Covid-19 – toți fiind aparent vaccinați – iar temerile sunt că s-ar fi putut infecta cu varianta Omicron.

Dacă se confirmă, ar fi cel mai mare focar de infecție cu această variantă în Europa.

Cazurile sunt legate de petrecerea de Crăciun a unei companii norvegiene

Cazurile sunt legate de petrecerea de Crăciun a unei companii norvegiene, care a avut loc într-un restaurant din Oslo, au spus joi oficialii statului. Toți cei prezenți la eveniment au fost testați după cina organizată pe 26 noiembrie de o companie care folosește energia solară, Scatec.

„Situația este îngrijorătoare”, a spus ministrul Sănătății din Norvegia, Ingvild Kjerkol, la scurt timp după ce autoritățile sanitare au spus că un caz de infecție cu Omicron a fost confirmat la evenimentul companiei.

„Aceasta arată că virusul se răspândește foarte ușor și că vaccinul nu protejează la fel de bine împotriva tuturor infecțiilor. Sperăm și credem că vaccinul protejează împotriva formelor serioase ale bolii însă nu știm până la ce punct”, a adăugat Kjerkol.

Guvernul norvegian a spus că vor intra de astăzi în vigoare noi restricții naționale și regionale

Fără prea multe cunoștințe despre noua variantă, guvernul norvegian a spus că vor intra de astăzi în vigoare noi restricții naționale și regionale. Premierul norvegian Jonas Gahr Stoere a spus că cele mai stricte măsuri sunt regionale și se vor aplica în Oslo – oraș cu aproape 700.000 de locuitori – și în districtele din împrejurimi.

„Probabil că varianta Omicron se va răspândi în Norvegia și de aceea guvernul crede în măsurile mai stricte”, a declarat Gahr Stoere.

Marți, Norvegia a recomandat folosirea măștilor în transportul public și în magazine, precum și în mall-uri, printre alte măsuri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS