22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMedic pediatru, acuzat că a întocmit documente false pentru 11.000 de servicii medicale

Medic pediatru, acuzat că a întocmit documente false pentru 11.000 de servicii medicale

Un medic pediatru din Bucureşti este acuzat de o serie de infracţiuni economice, după ce ar fi întocmit documente false conform cărora ar fi acordat peste 11.200 de servicii medicale pentru circa 2.270 de pacienţi, fără ca acesta să se fi efectuat în realitate.

IPJ Buzău anunţă, luni, că a demarat verificări cu privire la un medic din localitatea Pogoanele, dar şi faţă de doi angajaţi ai cabinetului medical, suspectaţi de mai multe infracţiuni.  

Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre un medic pediatru din Bucureşti, care activează la Pogoanele, fiind vizaţi şi asistenta medicală şi contabilul cabinetului.  

Medicul, în vârstă de 78 de ani, în perioada 2016-2019, ar fi întocmit în fals registre şi alte înscrisuri, din care rezultă că ar fi acordat 11.269 servicii medicale pentru 2.272 de pacienţi, fără ca acestea să se fi efectuat în realitate. 

De asemenea, medicul ar fi introdus în platforma informatică aferentă asigurărilor de sănătate datele informatice din care rezultă că serviciile au fost acordate pacienţilor respectivi. 

Ulterior, ar fi întocmit şi transmis lunar, în vederea decontării, factura însoţită de formularele de raportare privind serviciile detaliate acordate pacienţilor. 

Astfel, prejudiciul cauzat  bugetului asigurărilor sociale de sănătate este de aproximativ 400.000 de lei. 

Luni, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, sub coordonarea Parchetului, au făcut patru percheziţii domiciliare în judeţul Buzău şi în Bucureşti, la cele trei persoane bănuite.  

„În urma percheziţiilor au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor laptopuri, mai multe înscrisuri şi documente. În baza mandatelor de aducere, trei persoane, cu vârste cuprinse între 47 şi 78 de ani, din Buzău şi Bucureşti, au fost conduse la sediul poliţiei pentru audieri”, transmite IPJ Buzău. 

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunilor de înşelăciune, fraudă informatică, fals intelectual şi uz de fals. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS