10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateDosar penal după ce un şofer a murit strivit în maşină în urma unei şicanări în trafic

Dosar penal după ce un şofer a murit strivit în maşină în urma unei şicanări în trafic

-

Poliţiştii şi procurorii din Alexandria au deschis un doar penal şi fac cercetări cu privire la decesul unui şofer care a murit strivit într-o autoutilitară, în urma unui accident produs vineri după-amiază pe Drumul European 70. Înregistrări video publicate de jurnaliştii locali arată că accidentul ar fi avut loc în condiţiile în care şoferii implicaţi în accident s-ar fi şicanat în trafic şi s-ar fi ameninţat şi înjurat, folosind staţiile de emisie-recepţie, informează News.ro.

Accidentul a avut loc vineri, pe Drumul European 70, în localitatea Vităneşti din judeţul Teleorman. În accident au fost implicate două TIR-uri şi o autoutilitară care a fost prinsă între cele două autotrenuri.

În urma impactului, şoferul autoutilitarei, un bărbat de 60 de ani, a murit. El a fost scos de către echipajele de descarcerare ale ISU Teleorman, preluat de o ambulanţă şi dus la spital, unde medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe din Alexandria au declarat decesul. 

Ceilalţi şoferi implicaţi în accident nu au fost răniţi. 

Jurnaliştii locali au surprins momentul în care cei doi şoferi care nu au păţit nimic s-au luat la bătaie, în faţa poliţiştilor, a pompierilor şi a jurnaliştilor, acuzându-se reciproc că s-au înjurat şi ameninţat prin staţiile de emisie-recepţie. 

Conform unuia dintre şoferii de TIR, şicanarea în trafic ar fi început în momentul în care un alt şofer nu l-ar fi lăsat să intre pe banda sa, în timpul unei depăşiri.

„În legătură cu informaţiile solicitate şi având în vedere imaginile şi informaţiile apărute în spaţiul public, vă comunicăm faptul că, la acest moment, se fac cercetări in rem, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În funcţie de rezultatul anchetei vor fi comunicate date şi informaţii cu privire la măsurile procedurale dispuse”, au transmis, sâmbătă, reprezentanţi ai IPJ Teleorman.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

00:15:59

Costel Gîlcă și Alex Crețu au prefațat meciul Farul...

Farul Constanța și Universitatea Craiova se întâlnesc luni, de...

ȘTIRI GdS