7.9 C
Craiova
luni, 22 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePeste 2.000 de certificate COVID false, descoperite de procurorii DNA

Peste 2.000 de certificate COVID false, descoperite de procurorii DNA

Procurorii anticorupție efectuează, în această dimineață, percheziții în 13 locații din județele Bihor și Satu Mare într-un dosar privind falsificarea de certificate de vaccinare anti-COVID. Potrivit surselor G4Media.ro, peste 2.000 de certificate de vaccinare ar fi fost falsificate în centrul deschis la Vama Petea, în județul Satu Mare.

Unii dintre beneficiarii certificatelor false au ajuns ulterior în spital din cauza COVID și au recunoscut că nu s-au vaccinat, potrivit acelorași surse.

Perchezițiile au loc la domiciliile mai multor persoane, precum și la Vama Petea.

Centrul de vaccinare din Vama Petea a fost deschis în 28 mai, de către Direcția de Sănătate Publică Satu Mare, în colaborare cu Consiliul Județean.

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi fals, comise de către funcţionari publici în cursul anului 2021, în contextul campaniei de vaccinare anti-Covid. În cursul zilei de 16 noiembrie 2021, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 13 locaţii, situate pe raza judeţelor Bihor şi Satu Mare, din care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice”, anunţă DNA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS