-3.9 C
Craiova
luni, 24 ianuarie, 2022
Știri de ultima orăActualitateMunchen a anulat faimosul târg de Crăciun

Munchen a anulat faimosul târg de Crăciun

Christkindlmarkt, faimosul târg de Crăciun din Munchen, a fost anulat. Anunțul a fost făcut de primarul Dieter Reiter, care a spus că situația dramatică din spitale și creșterea infectărilor nu i-au dat o altă opțiune.

Dieter Reiter a dat „vestea amară”, spunând că situația dramatică din spitale și creșterea infectărilor nu i-au dat o altă opțiune.

„Din păcate, târgul de Crăciun din Munchen nu poate avea loc în acest an. Ar reprezenta o creștere nejustificată a riscului de infecție și, de asemenea, un semnal greșit. Mai ales pentru toți angajații din spitalele noastre care lucrează la limita capacității. Trebuie să evităm, pe cât posibil, adunările”, afirmă primarul, conform muenchen.de.

Recomandarea anulării târgului de Crăciun a venit din partea autorităților sanitare: „cei implicați în lupta împotriva pandemiei din toate spitalele din Munchen s-au pronunțat împotriva organizării târgului și au tras un semnal de alarmă asupra situației catastrofale din spitale”.

„Desigur, Chistkindlmarkt ar fi fost un semnal de normalitate înainte de Crăciun, dar, din păcate, în ciuda posibilității de vaccinare, suntem departe de această normalitate, inclusiv pentru că încă nu s-au vaccinat suficiente persoane. Protejarea sănătății oamenilor și sprijinul pentru cei care lucrează în spitale au prioritate maximă.

Unii ar putea obiecta că târgul se desfășura în aer liber, este adevărat, dar Chistkindlmarkt nu poate fi îngrădit, iar numărul de invitați și respectarea regulii 2G ar fi imposibil de controlat”, a adăugat primarul.

Christkindlmarkt ar fi trebuit să înceapă pe 22 noiembrie și să dureze până pe 24 decembrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Pe 24 ianuarie se închide circulația în centrul Craiovei

Primăria Municipiului Craiova a anunţăat închiderea circulaţiei rutiere pe...

ȘTIRI GdS