22.8 C
Craiova
vineri, 4 octombrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn milion de copii din Afganistan riscă să moară de foame și frig până la sfârșitul anului

Un milion de copii din Afganistan riscă să moară de foame și frig până la sfârșitul anului

Aproximativ 3,2 milioane de copii vor suferi de malnutriţie acută în Afganistan până la sfârşitul acestui an, iar un milion dintre ei riscă să moară din cauza scăderii temperaturilor, a declarat vineri o purtătoare de cuvânt a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Margaret Harris, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

Agenţiile umanitare au avertizat asupra riscului de foamete, deoarece seceta coincide cu o economie în declin, ca urmare a retragerii sprijinului financiar occidental în urma preluării puterii de către talibani în august. Sectorul sănătăţii a fost afectat în mod special, mulţi lucrători din domeniul sănătăţii plecând din cauză că nu le-au fost plătite salariile.

„Este o bătălie grea, în timp ce foametea pune stăpânire pe ţară”, a declarat Margaret Harris jurnaliştilor de la Geneva, prin telefon din capitala Kabul. „Lumea nu trebuie şi nu îşi poate permite să întoarcă spatele Afganistanului”.

Temperaturile scad sub zero grade Celsius noaptea şi se aşteaptă ca frigul să îi facă pe bătrâni şi pe tineri mai sensibili la alte boli, a spus Harris. În unele locuri, oamenii taie copaci pentru a furniza combustibil pentru spitale, pe fondul penuriei generalizate, a adăugat ea.

Harris nu avea date privind numărul de copii care au murit deja din cauza malnutriţiei, dar a descris „saloane pline de copii mici”, inclusiv unul de şapte luni pe care l-a descris ca fiind ”mai mic decât un nou-născut”.

Cazurile de rujeolă sunt în creştere în ţară, iar datele OMS arată că până în prezent au fost raportate 24.000 de cazuri clinice.

„Pentru copiii subnutriţi, rujeola este o condamnare la moarte. Vom asista la mult mai multe decese dacă nu acţionăm rapid”, a spus Harris.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS