24.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitate(VIDEO) OMS: „Vă rog, vă implor să vă vaccinați“

(VIDEO) OMS: „Vă rog, vă implor să vă vaccinați“

Dorit Nitzan, directorul pentru Situații de Urgență, OMS Europa, a făcut, joi, un apel insistent la vaccinare și a subliniat că este singurul mod în care putem opri răspândirea virusului.

https://www.facebook.com/ColegiulMedicilorDinRomania/videos/4590218551035778

Delegația din partea Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), aflată în România, a avut joi o întâlnire cu președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. dr. Daniel Coriu, potrivit stiri.tvr.ro.

Întrebat când se va încheia pandemia, directorul pentru Situații de Urgență, OMS Europa a spus că stă în mâinile noastre posibilitatea de a încheia pandemia, noi decidem, trebuie doar să acționăm.

„Următoarele variante, următoarele mutații ar putea afecta copiii, deci să fim atenți“

”Este timpul să lucrăm împreună, să credem în evidență, să credem în medicină și în sănătate (..)  Vaccinurile administrate în România sunt aprobate, validate, cu studiile clinice încheiate. Nu am avut niciodată atât de multe persoane vaccinate cu același ser la nivel global (…) Suntem în război cu un virus care nu cunoaște granițe, limite. Nu este o creatură sofisticată, dar știe cum să supraviețuiască și următoarele variante, următoarele mutații ar putea afecta copiii, deci să fim atenți, să acționăm rapid (…) Vă rog, vă implor să vă vaccinați! (…) Fiecare viață contează, suntem aici să salvăm vieți și să salvăm viața viitoarei generații (…) Vaccinul este un scut, dacă vom fi uniți virusul nu va putea pătrunde“, a spus Dorit Nitzan, directorul pentru Situații de Urgență, OMS Europa.

În comunitățile în care vaccinarea este redusă arputea apărea noi variante a virusului

Dorit Nitzan nu a exclus posibilitatea apariției unei noi variante a virusului, în comunitățile în care vaccinarea este redusă.

La rândul său, președintele Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Daniel Coriu a explicat că vaccinul nu ne va feri să facem boala, dar vom face o formă ușoară și în felul acesta se va ridica presiunea de pe sistemul sanitar. Medicul a mai spus că trebuie implicată biserica în promovarea campaniei de vaccinare, pentru că Biserica este o forță în România.

Din delegația OMS care a participat la întâlnire fac parte: Rob Butler, Director Executiv, OMS Europa, Dorit Nitzan, Director pentru Situații de Urgență, OMS Europa

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS