24.8 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateValeriu Gheorghiţă contestă respingerea urgentării votului pe certificatul verde

Valeriu Gheorghiţă contestă respingerea urgentării votului pe certificatul verde

Preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, a vorbit despre decizia de respingere în Parlament a solicitării de urgentare a votului pe legea referitoare la obligativitatea certificatului verde.

El a fost întrebat la Palatul Victoria cum comentează faptul că solicitarea USR de dezbatere şi adoptare în procedură de urgenţă a propunerii legislative privind certificatul verde a fost respinsă în şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.

„Eu înţeleg că nu avem o urgenţă epidemiologică şi cred că ceea ce semănăm în momentul de faţă, asta o să culegem mai târziu“

“Dacă s-a respins urgentarea, eu înţeleg că nu avem o urgenţă epidemiologică şi cred că ceea ce semănăm în momentul de faţă, asta o să culegem mai târziu. Acesta este lucrul pe care eu îl înţeleg ca om şi ca coordonator al campaniei de vaccinare.(…)

Ca medic, eu cred că trebuie să luăm acele măsuri care să fie coerente, să fie logice, încât, pe de o parte, să asocieze o reducere a riscului de infectare la nivelul populaţiei, dar în egală măsură să stimuleze rata de vaccinare, pentru că dacă măsurile noastre sunt doar pentru a scădea numărul de cazuri – cum pot să fie anumite măsuri restrictive, dar în niciun fel nu reuşim să creştem rata de acoperire vaccinală, vom avea aceeaşi populaţie receptivă şi susceptibilă la îmbolnăvire în perioada lunilor viitoare, deci situaţia nu se va schimba.

„Cu cât vom accelera rata de vaccinare, cu atât mai mult îi protejăm pe cei vulnerabili“

Cu cât vom accelera rata de vaccinare, cu atât mai mult îi protejăm pe cei vulnerabili, pe cei care se infectează şi ajung la spital cu forme grave în terapie intensivă şi care îţi pierd viaţa”, a declarat Valeriu Gheorghiţă într-o conferinţă de presă, conform Stirile Pro Tv.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS