16.7 C
Craiova
luni, 7 octombrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateŞase pacienţi cu COVID-19 aflaţi în stare gravă, transferaţi în Germania

Şase pacienţi cu COVID-19 aflaţi în stare gravă, transferaţi în Germania

Şase pacienţi cu COVID-19 aflaţi în stare gravă sunt transferaţi, luni, în Germania, cu o aeronavă militară germană, informează Agerpres.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat că, marţi şi miercuri, vor mai fi transferaţi câte şase pacienţi în Germania – marţi cu o aeronavă militară română, iar miercuri cu o aeronavă militară germană.

„Ce se întâmplă acum ne arată ce înseamnă să ai prieteni. Am văzut în ultima perioadă foarte mult sprijin şi, clar, prietenii la nevoie se cunosc. La acest moment asistăm la un sprijin în momente grele, care a inclus o parte medicamente şi o parte preluare de pacienţi, în total 18 pacienţi. Solidaritatea pe care o vedem la acest moment ne arată că România nu este singură când trece prin momente grele şi că Germania a venit în sprijinul nostru cu acest suport şi cu o echipă medicală care este cu noi de mai multe zile”, a afirmat Arafat, la Baza 90 Transport Aerian Otopeni.

Şase pacienţi cu COVID-19 aflaţi în stare gravă, transferaţi în Germania (credit foto: INQUAM/Octav_Ganea)
Şase pacienţi cu COVID-19 aflaţi în stare gravă, transferaţi în Germania (credit foto: INQUAM/Octav_Ganea)

Ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Peer Gebauer, a subliniat că România este „lovită grav” de al patrulea val al pandemiei COVID-19. „Solidaritatea este unicul răspuns”, a afirmat diplomatul.

Pacienţii sunt însoţiţi, pe durata transferurilor, de echipe medicale de specialitate.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat duminică o hotărâre prin care s-au abilitat Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, să semneze acordul de transfer al pacienţilor cu forme severe şi grave de COVID-19 în Germania.

Şase pacienţi cu COVID-19 aflaţi în stare gravă, transferaţi în Germania (credit foto: INQUAM/Octav_Ganea)
Şase pacienţi cu COVID-19 aflaţi în stare gravă, transferaţi în Germania (credit foto: INQUAM/Octav_Ganea)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS