6.4 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn deputat și un senator au părăsit grupurile parlamentare ale PNL

Un deputat și un senator au părăsit grupurile parlamentare ale PNL

Doi parlamentari PNL au anunțat miercuri, în plen, că părăsesc grupurile parlamentare al PNL. Este vorba de senatorul PNL Ovidiu Florean și deputatul PNL Alexandru Kocsis, care au declarat de la tribuna Camerei pe care o reprezintă dezafilierea din grupul PNL de la Senat și respectiv Camera Deputaților. Gestul celor doi vine după ce fostul lider PNL, Ludovic Orban, a anunțat că părăsește grupul parlamentar al PNL, informează Hotnews.

Deputatul PNL, Alexandru Kocsis, a anunțat de la tribuna plenului că părăsește grupul parlamentar PNL, dar nu demisionează din partid.

„De astăzi mă retrag din grupul parlamentar al PNL şi voi activa, cel puţin temporar, ca deputat neafiliat. Nu demisionez din PNL, dar nici nu voi mai valida orgoliile politice ale unor copii bătrâni, Klaus Iohannis şi Florin Cîţu, persoane care nu sunt capabile să înţeleagă dramele umane care se petrec în jurul lor.

Am speranţa că PNL se va trezi în timp util şi va redeveni acel partid serios care a guvernat ţara anul trecut şi care în campania electorală a vorbit doar despre cum vom dezvolta România cu bani europeni”, a spus Kocsis în plenul Camerei Deputaţilor.

Concomitent, în debutul ședinței de plen de la Senat, Ovidiu Florean și-a anunțat dezafilierea de la grupul parlamentar PNL

„Motivul este atitudinea colegilor mei de obediență față de Iohannis care au girat dezastrul sanitar. Iohannis l-a sprijinit pătimas pe domnul Cîțu. Până si parteneriatul Iohannis-Cîțu s-a încheiat la trei săptămâni. La noi, poporul a fost sacrificat pentru un amărât capital de imagine”, și-a motivat gestul senatorul PNL.

Dezafilierea celor doi parlamentari PNL vine după ce fostul preşedinte al PNL Ludovic Orban și-a anunțat marți, în plenul Camerei Deputaților, demisia din grupul parlamentar al PNL, spunând că „încă” nu pleacă și din partid.

„Din păcate, astăzi nu am altă soluție pentru onorarea obligațiilor morale decât de a mă despărți, sper temporar, de colegii mei liberali”, a afirmat Ludovic Orban, care a lansat noi atacuri la adresa succesorului său la șefia PNL, Florin Cîțu, și a „chiriașului” de la Cotroceni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS