5.8 C
Craiova
marți, 30 noiembrie, 2021
Știri de ultima orăActualitateCriză de şoferi profesionişti în România

Criză de şoferi profesionişti în România

Este criză de șoferi profesioniști în România, după ce mulți au ales să lucreze în străinătate. Angajatorii se orientează acum către forța de muncă din Filipine, Nepal și India, scrie Observatornews.

Firmele româneşti care deţin camioane au nevoie de aproximativ 40-45.000 de conducători auto licenţiaţi, a transmis Radu Dinescu, secretar general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România şi preşedinte al Uniunii Internaţionale a Transporturilor Rutieri, la  o conferinţă despre transporturi şi industria auto naţională.

„În România, la Autoritatea Rutieră Română sunt înregistraţi peste 350/000 de şoferi profesionişti din care aproximativ 100.000 lucrează în afara ţării, în statele UE. Sunt mai multe firme de transport în România care şi-au limitat creşterile tocmai din cauza lipsei de şoferi.

Am insistat să aducem şoferi din alte ţări, dar bariera de limbă nu face foarte atractivă recrutarea de şoferi din Ucraina, după modelul din Polonia. Atunci ne-am uitat la şoferii din Filipine, Nepal, India, dar mai avem nevoie de o adaptare a legislaţiei din ţară.

Pentru a lucra în UE, un şofer profesionist trebuie să deţină un certificat de competenţă profesională, examenul se dă în ţara unde urmează să lucreze. Autorităţile de la noi au reuşit să obţină permisiunea ca şoferii asiatici să dea examenul în limba engleză, însă doar cei care au permis de conducere înainte de 2009. A doua problemă a firmelor de transport de la noi este faptul că încă nu suntem în spaţiul Schengen”, a explicat Radu Dinescu, citat de Economedia.

Criza șoferilor este o problemă generalizată în Europa, deficitul total fiind de 400.000 de persoane. 

Marea Britanie are nevoie de 100.000 de astfel de profesioniști, Belgia de 5.000, iar Franța de 40.-50.000, potrivit Economedia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

00:00:54

(VIDEO) Cozi de kilometri la Peștera Sfântului Andrei

Mii de persoane, cu sute de mașini, parcate pe...

ȘTIRI GdS