24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProcentul de vaccinare la Universitatea din Craiova este de peste 80%

Procentul de vaccinare la Universitatea din Craiova este de peste 80%

Peste 80% din cadrele didactice titulare și asociate ale Universității din Craiova sunt vaccinate împotriva COVID-19, conform datelor transmise de reprezenații centrului universitar. În ceea ce privește studenții vaccinați, universitarii craioveni au precizat că se află în derulare o acțiune de sondare a opțiunilor.

Universitarii craioveni au ales în majoritate să se vaccineze împotriva COVID-19.

”Conform ultimei raportări către Ministerul Educației situația vaccinării este următoarea

759 de cadre didactice asociate și titulare sunt vaccinate. La Universitatea din Craiova 940 de cadre didactice titulare și asociate”, se arată în răspunsul Universității din Craiova către GdS pe tema vaccinării. Practic, 80,74% dintre cadrele didactice au ales să se vaccineze împotriva COVID-19.

Vaccinarea este considerată esențială în mediul universitar.

Consiliul Naţional al Rectorilor (CNR) a cerut Guvernului și Parlamentului modificarea cadrului legislativ astfel încât accesul în spaţiul universitar să se facă pe baza certificatului verde digital, cu excepţia celor care au contraindicaţii medicale.

În prezent, la Universitatea din Craiova cursurile se desfășoară online, iar activitățile practice trebuie derulate cel puțin în proporție de 50% față în față.

Se sondează opțiunea studenților

În ceea ce privește situația studenților vaccinați, Universitatea din Craiova nu are o situație a opțiunilor.

”În privința studenților nu dispunem de o situație privind vaccinarea, fiind în curs de desfășurare o acțiune a Convenției Organizațiilor Studențești din Universitatea din Craiova”, se arată în răspunsul Universității din Craiova.

Potrivit datelor transmise de reprezentanții centrului universitar sunt 17.840 de studenți. Cazarea în căminele studențești s-a făcut pe baza vaccinării.

”În situaţii de excepţie, studenţii care nu se pot vaccina ca urmare a unor condiţii medicale documentabile pot fi cazaţi, la cerere, în funcție de disponibilități. De asemenea, studenţii internaţionali din ţări non-UE care nu au acces la vaccinare în țările de origine pot fi cazaţi, la cerere, în funcţie de disponibilităţi, cu condiţia ca aceştia să se vaccineze cu schema completă”, se arată în comunicatul Convenției Organizațiilor Studențești din Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS