2.7 C
Craiova
sâmbătă, 4 decembrie, 2021
Știri de ultima orăActualitateSindicatul lucrătorilor de la Hollywood şi studiourile încearcă să evite greva naţională

Sindicatul lucrătorilor de la Hollywood şi studiourile încearcă să evite greva naţională

International Alliance of Theatrical Stage Employees (IATSE), sindicatul care reprezintă lucrătorii din industria filmului de la Hollywood, şi studiourile au revenit marţi la masa negocierilor sperând să evite o grevă de amploare care ar afecta producţia de film şi televiziune, scrie News.ro. Alliance of Motion Picture and Television Producers, care reprezintă studiourile, a prezentat o nouă ofertă, potrivit Variety, şi, după cum a declarat un purtător de cuvânt al sindicatului, aceasta este analizată.

Un oficial al IATSE a precizat că noua ofertă este prea puţin diferită de anterioara, în esenţă, şi că nu a fost făcut vreun progres în negocieri.

Alţi oficiali ai sindicatului sunt optimişti că votul pentru aprobarea grevei – cu 99% în favoare – va duce la suficiente concesii pentru a ajunge la un acord în următoarele zile.

Mai mult de 52.000 de membri ai sindicatului au votat pentru a autoriza o grevă la nivel naţional, care ar fi prima în istoria de 128 de ani a organizaţiei. Participarea la vot a fost fără precedent, 90%, demonstrând că membrii sunt complet implicaţi în lupta pentru un nou contract pe trei ani.

Acordul de Bază şi Acordul Standard în Domeniu, care acoperă aproximativ 60.000 de lucrători din întreaga ţară, au expirat pe 10 septembrie.

Ei cer condiţii de muncă mai bune, perioade mai mari de odihnă şi o plată corectă. Negociatorii sindicatului caută să obţină cât mai multe dintre cererile membrilor.

Matthew D. Loeb, preşedintele IATSE, are puterea de a convoca greva oricând, ceea ce ar opri majoritatea producţiilor de film şi televiziune din Statele Unite. Există câteva contracte separate, care nu ar fi afectate, inclusiv cele care acoperă filme cu buget redus şi show-uri realizate pentru HBO, Starz, BET şi Showtime.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

SCMU Craiova a pierdut cu Târgoviște, dar a ieșit...

Foarte greu să obținem ceva dintr-un meci în care...

ȘTIRI GdS