15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSindicaliştii Sanitas protestează, luni, în faţa Guvernului

Sindicaliştii Sanitas protestează, luni, în faţa Guvernului

Sindicalişti ai Federaţiei Sanitas vor protesta în faţa Guvernului, luni, nemulţumiţi de situaţia gravă din sistemul sanitar.
În jur de 120 de persoane vor fi prezenţi în Piaţa Victoriei, începând cu ora 11.00, potrivit unui comunicat al Sanitas,.

Principalele motive de protest vizează situaţia grava din sistemul sanitar care duce la efecte precum incendiul de la Constanţa, limitarea drepturilor angajaţilor şi neasigurarea unor condiţii de muncă decente.

Într-un mesaj postat pe Facebook, în contextul incendiului produs la spitalul de boli infecţioase din Constanţa, organizaţia sindicală spunea că secţiile ATI nu se fac la comandă şi nu suportă improvizaţii.

De asemenea, Sanitas atrage atenţia că Guvernul nu are o strategie coerentă pentru rezolvarea problemei infrastructurii învechite a unităţilor sanitare.

“Dar nu putem să nu spunem, pentru a nu ştiu câta oară, că acelaşi lucru (un alt incendiu, n.red) se poate întâmpla oricând într-un alt spital din România, în condiţiile în care instituţiile sanitare sunt obligate să funcţioneze în clădiri cu infrastructură învechită (de peste 80-90 de ani!), incapabilă să facă faţă cerinţelor tehnice şi a celor de siguranţă a pacienţilor. Nu există o strategie coerentă la nivelul Guvernului şi nici un management adecvat al resurselor pentru a rezolva această problemă de structură a sistemului sanitar public! În schimb, guvernanţii sunt “campioni” ai deciziilor punctuale, luate “pe genunchi”, care încearcă să cârpească sistemul numai acolo şi când cedează!”, potrivit Sanitas.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS