12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMehedințean dat în urmărire națională, prins de polițiști

Mehedințean dat în urmărire națională, prins de polițiști

Poliţiştii din Mehedinţi au tras, vineri seară, două focuri de armă pentru prinderea unui urmărit naţional care nu s-a oprit la somaţie, informează într-un comunicat IPJ Mehedinţi, citat de News.ro.

”Poliţiştii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au depistat, în municipiul Drobeta-Turnu Severin, un tânăr, de 21 de ani, din localitate, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind dat în urmărire la nivel naţional. 

În momentul depistării, bărbatul nu s-a supus indicaţiilor poliţiştilor şi a manifestat un comportament agresiv, motiv pentru care s-a folosit forţa, mijloacele şi armamentul din dotare, fiind executate două focuri de avertisment, în plan vertical”, a transmis IPJ Mehedinţi.  

Sursa citată a precizat că bărbatul a fost condamnat la doi ani de închisoare, de Judecătoria Drobeta Turnu-Severin, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, înşelăciune, uzurparea de calităţi oficiale şi fals în înscrisuri sub semnătura privată. 

Tânărul a fost încarcerat în Penitenciarul din Drobeta-Turnu Severin. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS