11.6 C
Craiova
sâmbătă, 16 octombrie, 2021
Știri de ultima orăActualitatePreţurile petrolului au au ajuns la maximul ultimelor două luni

Preţurile petrolului au au ajuns la maximul ultimelor două luni

Preţurile petrolului au atins joi cel mai ridicat nivel din ultimele două luni, susţinute de creşterea cererii de carburanţi şi de o scădere a stocurilor în Statele Unite în timp ce producţia din Golful Mexic este afectată încă de daunele provocate de două uragane, transmite Reuters, preluată de News.ro.

Îngrijorările referitoare la producţie i-au determinat pe investitori să adopte poziţii pe termen lung, potrivit analiştilor.
Preţul petrolului Brent a avansat cu până la 1,8%, la 77,10 dolari pe baril, cel mai ridicat nivel de la jumătatea lunii iulie. Cotaţia petrolului West Texas Intermediate (WTI), de referinţă pe piaţa americană, a avansat cu până la 1,5%, la 73,28 dolari pe baril, ”Realitatea se instalează, se discută tot mai mult despre scpderea stocurilor şi există îngrijorări legate de probleme de aprovizionare la începutul iernii”, a declarat Phil Flynn, analist princial la firma Price Futures Group din Chicago.

Miercuri, ambele contracte au urcat cu 2,5% după ce Administraţia pentru Informaţii în Domeniul Energiei a anunţat că stocurile de petrol ale SUA au scăzut cu 3,5 milioane de barili în săptămâna încheiată pe 17 septembrie, la 414 milioane de barili, cel mai redus nivel atins din octombrie 2018.

Totodată, unii membri ai OPEC+ au avut dificultăţi să crească producţia după ani de zile de investiţii scăzute şi după întârzieri provocate de întârzirea lucrărilor de întreţinere în timpul pandemiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Liga Elitelor U16 / Universitatea Craiova a făcut scor...

Echipa de juniori sub 16 ani a clubului Universitatea...

ȘTIRI GdS