5.7 C
Craiova
marți, 26 octombrie, 2021
Știri de ultima orăActualitateValeriu Gheorghiţă: Oamenii trebuie să înţeleagă că nu mai avem timp de ezitat

Valeriu Gheorghiţă: Oamenii trebuie să înţeleagă că nu mai avem timp de ezitat

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a pledat marţi pentru pentru o „soluţie de salvare”, astfel încât oamenii să înţeleagă că nu mai e „timp de ezitat” în privinţa vaccinării împotriva COVID-19.

„În momentul de faţă avem nevoie de o soluţie de salvare. Suntem ca într-o barcă care se scufundă. Ori, în acest context trebuie să punem bazele unei strategii de educaţie, să învăţăm populaţia să citească ştirile şi informaţia şi întrebarea care îmi vine în minte este ‘Cine să-i înveţe?’ pentru că dacă nu au încredere în învăţători. Degeaba îi învaţă, pentru că nu îi vor urma mai departe. (…) Iar în situaţia asta cred că şi crearea unui cadru prin care oamenii trebuie să înţeleagă că nu mai avem timp de ezitat şi că este cazul să respectăm atât măsurile de prevenţie, cât şi să încercăm să ne adresăm către vaccinare, beneficiind în felul acesta de protecţia oferită de vaccinuri”, a spus Gheorghiţă, la Clubul Oamenilor de Ştiinţă, cu prilejul lansării raportului de cercetare „Stop Coronavirus Disinformation” de către Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române „Ion I. C. Brătianu”, potrivit Agerpres.

„Sunt convins că măsuri precum implementarea certificatului verde digital vor fi cele care vor da rezultate pe termen scurt“

El a îndemnat la urmarea exemplului altor ţări în acest domeniu.

„Cum facem asta? Ne uităm la exemplul altor ţări. Au impus unii obligativitatea vaccinării. Alţii au impus o serie de restricţii, alţii au impus folosirea certificatului verde digital. Sunt convins că măsuri precum implementarea certificatului verde digital vor fi cele care vor da rezultate pe termen scurt. (…) Da, este o măsură care dă rezultate şi astfel de soluţii trebuie găsite pe termen scurt, dar, repet, aceste soluţii trebuie să fie fundamentate ştiinţific. Trebuie să fie logice, trebuie să fie explicate foarte bine oamenilor încât să înţelegem că, de fapt, nu vorbim de discriminare.

Nu suntem deloc discriminaţi, sunt măsuri care ne protejează sănătatea comunităţii din care facem parte”, a adăugat Valeriu Gheorghiţă.

Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române „Ion I. C. Brătianu” a lansat, marţi, raportul de cercetare „Stop Coronavirus Disinformation”.

Printre altele, documentul îşi propune să prezinte faptul că actuala criză COVID-19 a arătat cu rapiditate cât de real este şi ce impact social poate avea fenomenul fake news.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Scrisoare deschisă a sindicaliștilor din sănătate: Circul politic NU...

Scrisoare deschisă adresată Președintelui României și tuturor parlamentarilor:Profesioniștii din...

ȘTIRI GdS