11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBărbații din China îşi fac operaţii estetice pentru a-și spori șansele în viață

Bărbații din China îşi fac operaţii estetice pentru a-și spori șansele în viață

Tot mai mulți bărbați chinezi de 20-30 de ani fac operații estetice faciale deoarece cred că asta le va schimba viața și le va aduce o promovare în carieră. În același timp, Bejingul se străduiește să reducă impactul modelelor masculine „efeminate” în societate, scrie Hotnews.

Îngrijorat că aparențele ar putea fi o piedică în fața oportunităților din societatea competitivă a Chinei, Xia Shurong a decis să „treacă prin bisturiul” chirurgului estetician pentru a-și remodela nasul, scrie AFP, într-un amplu material

Are 27 de ani și este cercetător. Dorește procedura medica pentru a-și transforma înfățișarea din „inginer tocilar” în ceva ce crede că-i va crește șansele în viață.

Standardele frumuseții în China pot fi exigente, de la presiunea asupra tonului pielii, a formei ochilor și a nasului, până la aspectul controversat de „carne proaspătă” – o sintagmă la modă pentru a descrie bărbații tineri cu trăsături delicate.

„Simt că ar trebui să fiu „carne proaspătă” la vârsta mea, dar deja arăt ca un unchi de vârstă mijlocie”, a explicat Xia.

AFP l-a întâlnit pe Xia în Beijing când se pregătea pentru o intervenţie de chirurgie estetică. Deja a cheltuit 6.192 dolari pe o procedură de umplere a feței la începutul anului.

„Am crescut în mediul rural, fața mea era neagră, pielea era într-o stare proastă și am crezut că aspectul meu nu arată bine în general”, spune el, precizând că avea de multă vreme în plan să-și refacă fața.

„Mereu am avut sentimentul de inferioritate”, adaugă el.

Rețelele de socializare au un impact important asupra fenomentului

Popularitatea intensă a rețelelor de socializare chinezești, plină de tendințe în zona procedurilor cosmetice, tutoriale de înfrumusețare și sfaturi despre cum să devii frumos, a pus presiune pe mulți.

Un număr ridicat de bărbați educați din China optează pentru proceduri estetice, unele chirurgicale.

Potrivit iResearch, circa 17% dintre bărbații din zona „gulerelor albe” (care au muncă profesională, de birou, de conducere sau administrativă) din China au apelat la tratamente cosmetice, iar o vastă majoritate dintre bărbați au avut prima procedură înainte de a împlini vârsta de 30 de ani.

Xia Zhengyi, doctorul care îl va opera pe Xia, spune că a observat o creștere a numărului de tineri care vin pentru proceduri.

„Operația poate schimba expresia feței și oferi oamenilor sentimentul de intimitate, ceea ce e bine în relațiile cu alte persoane”, spune el.

Rose Han, din grupul de investiții BeauCare Clinics, spune că bărbații care sunt funcționari publici optează pentru proceduri deoarece își fac griji că arată obosiți sau bătrâni, lucru care i-ar putea împiedica să obţină promovarea dorită.

Ce operații sunt căutate

Majoritatea bărbaților de 20 și ceva de ani vor să-şi reconstruiască ochii și nasul, potrivit aplicației de chirurgie So Young, care citează un sondaj realizat în rândul a 8,9 milioane de utilizatori activi lunar.

„Nu e ca și cum îți cumperi o geantă Gucci – îți oferi ție o oportunitate. Încrederea îți va aduce schimbări pe plan profesional și personal”, spune Xia.

Venitul mediu în China a crescut, dublându-se față de 2020, conform datelor guvernamentale, iar bogăția a crescut în rândul clasei de mijloc, ceea ce a alimentat interesul pentru astfel de proceduri.

Zhang Xioma și-a dat demisia de la o companie din IT pentru a deveni influencer pe rețelele de socializare, după ce a împărtășit propria experiență a chirurgiei cosmetice.

„Puteți face mai multe în fața camerei dacă deveniți mai atrăgători”, a spus Zhang. El și-a făcut „urechi de elf”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS