10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateConsulul român din Afganistan, atins de un glonț al talibanilor

Consulul român din Afganistan, atins de un glonț al talibanilor

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a povestit într-un interviu pentru G4Media cum s-a desfășurat evacuarea celor 156 de colaboratori afgani. El a vorbit despre „scene de un dramatism incredibil” și a dat exemplul consulului român, aflat la aeroport, care a fost salvat de vesta antiglonț de tirurile talibanilor, și despre un grup care a ratat intrarea pe aeroportul din Kabul, deși se afla la doar câțiva metri de una dintre porți.

Am asistat direct, în timpul operațiunilor de repatriere, la scene de un dramatism incredibil, și de o parte și de alta a firului care a legat colegii din celula de criză din București de cei aflați pe teren și mai ales de cei pe care trebuia să-i salvăm”, a spus Aurescu, conform Digi24.

Echipele românești au încercat să aducă pe aeroport un grup de 20 de persoane

El a povestit un episod petrecut în 20 august, când echipele românești au încercat să aducă pe aeroport un grup de 20 de persoane, colaboratori afgani și familile lor, printre care și copii.

„Am stat cu ei mai bine de 3 ore, ghidându-i prin Kabul și în jurul aeroportului, pentru a-i aduce în siguranță la una dintre porțile unde îi aștepta echipa românească din aeroport. A fost extrem de complicat: mulțimi enorme de afgani care încercau să intre în aeroport, puncte de control talibane controlate de diverse facțiuni, o situație de securitate care le putea pune în pericol sănătatea și viața în orice moment. I-am adus la una dintre porțile despre care știam, dar situația s-a schimbat brusc și acea poartă nu a mai putut fi folosită”, a sps Aurescu.

„A trebuit să-i ghidăm câțiva kilometri spre o altă poartă. O cursă contra cronometru, pe de o parte pentru cei din aeroport, pe de alta pentru afganii din afară, pe care îi ghidam din camera celulei de criză. Consulul nostru i-a așteptat la cea de-a doua poartă, mai mică, pe care putea ieși pe jumătate, agitând ca semn de recunoaștere vesta tricoloră a celulei de criză. Între timp, grupul s-a micșorat. Una dintre jurnalistele afgane din grup a leșinat de epuizare și colegii ei jurnaliști au renunțat – ca să o ducă la spital. Cu greu, ceilalți au ajuns lângă a doua poartă. Se întunecase, vesta nu mai era vizibilă, consulul a folosit o lanternă verde.

Un glonț rătăcit, tras în aer, l-a atins pe consul, dar nu a pățit nimic

Brusc a început să se tragă serios. Un glonț rătăcit, tras în aer, l-a atins pe consul, dar nu a pățit nimic, nu a fost rănit pentru că avea echipament de protecție. Și a continuat cu curaj să agite lanterna aceea verde, deși era clar că în întuneric se expunea unui risc crescut. I-am admirat și îi respect enorm curajul și abnegația. Îl striga pe nume pe liderul de facto al grupului, prin care le coordonam mișcările, pentru a ghida grupul spre poartă. Îl auzeam cum striga inclusiv prin telefonul afganului cu care țineam legătura, erau aproape de poartă” a spus el.

Autoritățile române au evacuat din Afganistan 49 de români

„Situația se deteriorase însă atât de rău că trupele americane care protejau aeroportul au primit ordin și au trebuit să închidă toate porțile aeroportului și nu a mai intrat nimeni. Afganii „noștri” erau la doar circa 20 de metri de poartă, dar nu au mai putut intra. Nu o să uit niciodată pe cel cu care vorbeam la telefon, liderul de facto al grupului, prin care ne coordonam, despre care am spus mai devreme, cum plângea de disperare pentru că nu au putut intra, alături de un copil al său, cred că îl ținea în brațe”, a continuat el.

Grupul a fost evacuat în cele din urmă din Afganistan, iar oamenii au ajuns vineri în Pakistan și sunt în siguranță.

Autoritățile române au evacuat din Afganistan 49 de români, toți cei care și-au dorit să părăsească țara, 156 de afgani și 7 cetățeni ai altor țări.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS