21.2 C
Craiova
joi, 30 iunie, 2022
In curand, Gazeta de Sud, intr-un nou format! Urmareste-ne in fiecare zi si fii primul care afla noutatile!
Știri de ultima orăActualitateMinistrul Muncii: Săptămâna viitoare vom organiza Consiliul Naţional Tripartit pe subiectul majorării salariului minim

Ministrul Muncii: Săptămâna viitoare vom organiza Consiliul Naţional Tripartit pe subiectul majorării salariului minim

Patronatele şi sindicatele şi reprezentanţii Guvernului se vor întâlni, săptămâna viitoare, în cadrul Consiliului Naţional Tripartit, pentru a discuta propunerile părţilor cu privire la majorarea salariului minim pe economie pentru anul 2022, a menţionat, marţi, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, pe Facebook.

„Salariul minim trebuie să crească, iar astăzi am avut o primă discuţie cu sindicatele şi cu patronatele, pentru a asculta punctele lor de vedere. (…) Am agreat cu partenerii sociali ca săptămâna viitoare să ne întâlnim în Consiliul Naţional Tripartit, astfel încât confederaţiile sindicale şi cele patronale să îşi prezinte şi faţă în faţă propunerile pe care le au cu privire la majorarea salariului minim. După ce vom avea aceste discuţii, vom analiza toate variantele propuse, iar Guvernul va contura o soluţie pe care o vom supune dezbaterii publice”, a notat Raluca Turcan.

Ministrul Muncii a subliniat că majorarea salariului minim trebuie susţinută de economie, pentru evitarea blocajelor ulterioare.

„Majorarea salariului minim trebuie făcută în mod predictibil, bazată pe date economice, pentru a putea fi susţinută de economie. Preocuparea mea este ca în România nivelul de salarizare să fie decent, costul forţei de muncă să înceapă să se apropie de media Uniunii Europene, dar în acelaşi timp trebuie să fim atenţi ca orice majorare pe care o facem să fie susţinută de economie pentru a evita blocajele ulterioare”, a atras atenţia Raluca Turcan. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS