8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAlocația de hrană de 100 de lei pentru persoanele care se vaccinează, adoptată de Guvern

Alocația de hrană de 100 de lei pentru persoanele care se vaccinează, adoptată de Guvern

-

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, luni, la finalul şedinţei de guvern, că a fost adoptată ordonanţa care prevede tichete de masă pentru persoanele care se imunizează anti-COVID, precum şi organizarea Loteriei de vaccinare, transmite Agerpres.

Într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria, ministrul a precizat că ordonanţa modifică şi completează Legea nr. 55/2020 şi că persoanele care se vaccinează cu schemă completă vor beneficia de o alocaţie individuală de hrană în valoare de 100 de lei, sub formă de tichete de masă.

Tichetele de masă în valoare de 100 de lei vor fi acordate din momentul în care intră în vigoare ordonanța de urgență – adică după ce se publică în Monitorul Oficial.

Toate persoanele care se vaccinează din acel moment pot primi aceste tichete de masă, însă nu și cei care s-au vaccinat până acum. În schimb, aceștia din urmă vor putea participa la loteriile naționale care vor fi organizate începând cu luna octombrie. Cine dorește să participe trebuie să fie vaccinat și să se înscrie la loterie.

Proiectul de Ordonanță de Urgență poate fi consultat aici.

Tichete de masă pentru cei care se vaccinează

Persoanele vaccinate cu schema completă de vaccinare (ambele doze sau doza unică) vor beneficia de o alocație de hrană în valoare de 100 lei, sub formă de tichete de masă. Vorbim, mai exact, de tichete emise conform Legii nr. 165/2018.

Tichetele vor fi distribuite prin intermediul centrelor de vaccinare, cabinetelor medicilor de familie și ambulatoriilor de specialitate (regulile vor fi date ulterior prin ordin al Ministerului Sănătății).

Atenție: Este precizat expres că măsura va fi pentru cei care se vor vaccina complet după intrarea în vigoare a proiectului de ordonanță.

Loterii în bani pentru cei vaccinați

Organizarea unei loterii de vaccinare cu premii în bani, pe care Guvernul vrea să o introducă tot în cadrul Legii 55/2020. Premiile se vor acorda celor vaccinați cu schema completă, iar prima extragere va avea loc în octombrie 2021.

Revendicarea premiilor se face în termen de maximum 30 de zile de la data extragerii, acest termen reprezentând termen de decădere din dreptul de a revendica premiul.

Proiectul de ordonanță nu prevede detalii concrete cu privire la premii, ci doar că persoanele care se vaccinează se vor înscrie online pe site-ul de pe care se obțin certificatele digitale verzi, în condițiile stabilite printr-un ordin ulterior al Ministerului Sănătății și al Ministerului Economiei.

În acest caz, măsura va viza inclusiv persoanele deja vaccinate complet la momentul intrării în vigoare a proiectului de OG, nu doar cele vaccinate complet după acel moment. „Ca o măsură suplimentară de recompensare a tuturor persoanelor care au fost vaccinate împotriva COVID 19 se propune, de asemenea, organizarea Loteriei de vaccinare, care constă în acordarea de premii în bani persoanelor vaccinate cu schemă completă de vaccinare”.

Alte prevederi ale proiectului de Ordonanță de Urgență

Același proiect mai face referire și la recunoașterea certificatelor digitale verzi privind COVID-19 în interiorul României. Astfel, acestea urmează a fi utilizate pe teritoriul României pentru atestarea vaccinării, testării sau vindecării. În plus, se va stabili că certificatul verde bazat pe un test antigen rapid negativ va fi valabil 48 de ore, nu doar 24 de ore.

În final, proiectul prevede că, pe durata stării de alertă, concursurile pentru ocuparea posturilor vacante din Ministerul Sănătății și unităților subordonate și coordonate de el vor fi suspendate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

00:01:36

Locatarii din blocul care a explodat s-au întors după...

Ieri, încă de la primele ore ale dimineţii, echipajele...

ȘTIRI GdS