11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMedic: În valul 4, primele care se ocupă în spitale sunt secțiile de terapie intensivă

Medic: În valul 4, primele care se ocupă în spitale sunt secțiile de terapie intensivă

Secțiile de Terapie Intensivă sunt pline de bolnavi pentru că tinerii stau acasă până când boala COVID-19 se agravează, a explicat medicul Emilian Imbri la Digi24.

Medicul a spus că valul 4 este diferit față de celelalte în sensul că primele care se ocupă în spitale sunt secțiile de terapie intensivă.

„Acum au rămas nevaccinații, cei care nu s-au dumirit încă de ce trebuie să se vaccineze“

„În primele faze ale pandemiei era invers. Explicația este că acum au rămas nevaccinații, cei care nu s-au dumirit încă de ce trebuie să se vaccineze, cei care și-au cumpărat adeverințe fără să se imunizeze. Practic, aceștia sunt cei care se îmbolnăvesc”, a declarat medicul.

Emilian Imbri a subliniat că au rămas nevaccinați foarte mulți tineri, care nu respectă regulile elementare.

„Tinerii iau virusul, dezvoltă boala și nu dau importanță“

„Uitați ce e pe litoral! Acești tineri iau virusul, dezvoltă boala și nu dau importanță. După câteva zile le e greu să se îndrepte spre spital, pentru că le e teamă de spital, așa că mai stau câteva zile că poate le trece cu aspirină.

Când ajung la spital, boala e avansată, sunt modificări în organism care sunt greu de stăvilit, iar într-o zi – două ajung în terapie intensivă. De aceea secțiile ATI sunt primele pline”, a explicat Imbri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS