7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAproape 14.000 de persoane s-au vaccinat în ultimele 24 de ore

Aproape 14.000 de persoane s-au vaccinat în ultimele 24 de ore

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat, miercuri, că aproape 14.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, din care peste 9.800 cu prima doză.

Potrivit CNCAV, 13.961 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, dintre care 9.808 au primit prima doză.

În aceeaşi perioadă, au fost raportate 9 reacţii adverse: trei la vaccinul Pfizer şi şase la cel de la Johnson & Johnson. Alte 56 de reacţii adverse sunt în curs de investigare.”Din cauza faptului că descărcarea datelor din platforma RENV pentru ultimele 24 ore, respectiv pentru întreaga perioadă a campaniei de vaccinare, nu se poate realiza simultan şi instantaneu, apar diferenţe privind numărul de doze administrate în ultimele 24h. În intervalul de descărcare a datelor sunt înregistrate dozele administrate în această perioadă scurtă de timp”, a arătat CNCAV. 

Numărul total al persoanelor vaccinate a ajuns la 5.152.195, din care 5.022.962 cu schema completă. „Prin introducerea în RENV a dozelor efectuate în afara României pentru persoanele care au o doză administrată în România (conform OUG 68/2021), numărul total al beneficiarilor vaccinaţi cu prima doză suferă modificări (scăderi), deoarece aceştia devin persoane vaccinate cu schema completă”, a precizat CNCAV.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS