13.4 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateAmazon a primit cea mai mare amendă din istoria UE

Amazon a primit cea mai mare amendă din istoria UE

Amazon a fost amendată cu 746 de milioane de euro în Uniunea Europeană pentru nerespectarea datelor private, de departe cea mai mare amendă aplicată vreodată în blocul comunitar pentru încălcarea GDPR, informează Hotnews.

Amenda, pe care Amazon a dezvăluit-o în documente financiare depuse vineri, a fost decisă în urmă cu două săptămâni de către CNPD, autoritatea de reglementare a datelor private din Luxemburg.

Amazon a notat în documente că autoritatea luxemburgheză a stabilit că procesul său de procesare a datelor personale „nu este conform cu Regulamentul General de Protecția Datelor al Uniunii Europene”.

CNPD a cerut de asemenea gigantului tech american să își revizuiască unele practici comerciale.

„Credem că decizia CNPD este fără merit și intenționăm să ne apărăm viguros în legătură cu acest subiect”, a notat compania în document, potrivit Politico.

Întrebat despre amendă, un purtător de cuvânt al companiei americane a declarat că: „Suntem în dezacord profund cu decizia și intenționăm să facem apel”.

Acesta a adăugat că „decizia legată de cum arătăm clienților reclame relevante se bazează pe interpretări subiective și netestate ale legii europene privind datele private și amenda propusă este complet disproporționată chiar și pe baza acestei interpretări”, conform Business Insider.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS