11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePersoanele vaccinate împotriva COVID-19 ar putea să nu fie afectate de viitoarele restricții

Persoanele vaccinate împotriva COVID-19 ar putea să nu fie afectate de viitoarele restricții

Raed Arafat spune că, persoanele vaccinate împotriva COVID-19 ar putea să nu fie afectate de viitoarele restricții.

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a declarat vineri seară că restricțiile care vor fi impuse Odată ce valul patru pandemic va debuta, vor afecta în special peersoanele nevaccinate. Abordarea se schimbă și ultimul lucru pe care și l-ar dori autoritățile ar fi să închidă iar economia. Așadar,  anumite sectoare, precum HoReCa, ar putea rămâne deschise pentru cei care s-au imunizat.

„Cert este un lucru: nimeni nu vrea să impacteze economia la maxim, adică impactul pe economie se va dori să fie cât mai mic. Asta înseamnă ca alternative gen: da, nu intră toată lumea într-un restaurant în interior, dar vaccinații vor putea să intre sau vaccinații și testații vor putea să intre – măsuri pe care le vedem în Franța, în Grecia în unele zone – va fi posibil să se întâmple. Nu vreau să se ia că am spus că așa va fi, eu dau ipoteze văzând ce este în alte țări și fiind sigur că este imposibil să revenim la închideri totale și să spunem că gata, închidem restaurantele complet, închidem totul complet, când există o categorie de oameni care reprezintă un risc minor dacă intră și consumă și participă la aceste activități și atunci impactul economic este unul mai mic”a declarat Raed Arafat la Digi24.

Săptămâna viitoare urmează să fie discutată o eventuală hotărâre CNSU pentru măsurile care vor fi în vigoare de la 1 august.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS