27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGrecia deschide ușa pentru vaccinarea anti-Covid obligatorie

Grecia deschide ușa pentru vaccinarea anti-Covid obligatorie

Guvernul conservator al Greciei condus de premierul Kyriakos Mitsotakis a deschis ușa pentru impunerea vaccinării anti-Covid obligatorii după ce a permis ministerului sănătății să extindă lista categoriilor profesionale care pot fi vizate de măsură, relatează Euractiv.

Noile puteri acordate ministerului sănătății au fost introduse în ultimul moment într-un proiect de lege, luând prin surprindere partidele de opoziție.

Autoritățile de la Atena au impus până acum vaccinarea obligatorie pentru angajații sanitari și pentru cei din azilurile de îngrijire a bătrânilor.

Dacă un angajat din sistemul medical refuză să se vaccineze acesta va fi suspendat temporar și în cele din urmă înlocuit.

Potrivit Centrului European pentru Prevenirea și Combaterea Bolilor, 61,1% din populația totală a Greciei a fost vaccinată cu o primă doză a unui vaccin anti-Covid și 51,7% a fost imunizată în regim complet.

Acțiunea guvernului lui Mitsotakis a fost criticată de Syriza, principalul partid de opoziție, care acuză executivul de adoptarea unei abordări de „pedepsire” a persoanelor care nu s-au vaccinat fără a se consulta în prealabil cu celelalte formațiuni politice.

Opoziția cere în schimb o mai bună informare a cetățenilor cu privire la vaccinuri pentru a-i convinge să se imunizeze împotriva coronavirusului.

Aproximativ 3.000 de manifestanți s-au adunat miercuri în Grecia, inclusiv 2.000 în Salonic, al doilea oraș al țării, pentru a protesta împotriva vaccinării obligatorii a îngrijitorilor și a personalului căminelor de îngrijire a bătrânilor.

Guvernul a anunţat măsuri de încurajare a vaccinării anti-Covid, constând în cecuri-cadou în valoare de 150 de euro destinate tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani, cu speranţa de a vaccina 70% din populaţie până în toamnă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS